Proiectul de lege privind „agenții străini” a generat haosul în Parlamentul Georgiei. Aleșii s-au bătut mai ceva ca în filme

62442082

Parlamentarii din Georgia au ajuns, luni, la încăierări în Parlament, în timp ce deputaţii partidului de guvernământ păreau pregătiţi să avanseze un controversat proiect de lege privind "agenţii străini".

Imagini difuzate de televiziunea georgiană au arătat cum Mamuka Mdinaradze, liderul grupului parlamentar al partidului de guvernământ Visul Georgian şi unul dintre promotorii proiectului de lege, a fost lovit cu pumnul în faţă de colegul său din opoziţie Aleko Elisaşvili în timp ce vorbea la pupitru.

Incidentul a provocat o încăierare mai amplă între mai mulţi deputaţi, un eveniment care nu este străin de parlamentul georgian, unde dezbaterile zgomotoase au mai avut un astfel de epilog.

Imaginile au arătat cum Elisaşvili a fost întâmpinat cu huiduieli de protestatari şi în afara clădirii parlamentului.

Visul Georgian a declarat la începutul acestei luni că va reintroduce o legislaţie care ar obliga organizaţiile ce acceptă fonduri din străinătate să se înregistreze ca agenţi străini, altfel riscând să plătească amenzi. Proiectul este resuscitat la 13 luni după ce protestele de stradă au forţat guvernul să renunţe la acest plan.

Proiectul de lege a tensionat relaţiile cu ţările europene şi cu Statele Unite, care au declarat că se opun adoptării sale. Uniunea Europeană, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, a declarat că această măsură este incompatibilă cu valorile blocului european.

Visul Georgian spune că doreşte ca ţara să adere la UE şi la NATO, chiar dacă a aprofundat legăturile cu Rusia şi s-a confruntat cu acuzaţii de autoritarism în ţară. Acesta susţine că proiectul de lege este necesar pentru a combate ceea ce numeşte "valori pseudo-liberale" impuse de străini şi pentru a promova transparenţa.

Guvernul georgian a declarat că prim-ministrul Irakli Kobahidze a avut luni o întâlnire cu ambasadorii UE, britanic şi american, în cadrul căreia au discutat despre proiectul de lege.

Într-un comunicat, Kobahidze a apărat proiectul de lege ca promovând responsabilitatea şi a spus că nu este "clar" de ce ţările occidentale se opun.

Criticii georgieni au etichetat proiectul de lege drept "lege rusească", comparându-l cu legislaţia similară folosită de Kremlin pentru a reprima disidenţa în Rusia.

Rusia este în general nepopulară în Georgia, din cauza sprijinului acordat de Moscova regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud. Rusia a învins Georgia într-un scurt război, în august 2008.

Câteva sute de manifestanţi s-au adunat în faţa clădirii parlamentului înaintea unui protest în masă pe care organizaţiile societăţii civile l-au convocat pentru luni seara.

Odată aprobat de membrii Comisiei pentru afaceri juridice a legislativului, care este controlată de Visul Georgian şi de aliaţii săi, proiectul de lege privind agenţii străini poate trece la o primă lectură în parlament.

Georgia urmează să organizeze alegeri până în octombrie. Sondajele de opinie arată că Visul Georgian rămâne cel mai popular partid, dar a pierdut teren din 2020, când a obţinut o majoritate strânsă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62442020
Momentul în care atacatorul din Sydney intră în biserică și rănește mai multe persoane cu cuțitul | VIDEO

Australia este în stare de șoc, după al doilea atac violent petrecut în ultimele trei zile. Un individ înarmat cu un cuțit a intrat într-un lăcaș de cult din Sydney.

62442026
Noi detalii despre intervenția avioanelor britanice din România în sprijinul Israelului. Precizările lui Rishi Sunak

O parte dintre avioanele Typhoon pe care Marea Britanie le avea în România - la Mihail Kogalniceanu - au fost trimise în Orientul Mijlociu pentru apărarea Israelului.

62442009
Un român ar putea fi condamnat la aproape 100 de ani de închisoare în SUA. Bărbatul a îngrozit întreaga țară

Un român stabilit în Statele Unite riscă aproape o sută de ani de închisoare. Un juriu din Wisconsin l-a găsit vinovat că a înjunghiat mortal un adolescent și a rănit alți patru.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.