Procesul lui Donald Trump în dosarul documentelor clasificate începe în 20 mai 2024, cu câteva luni înainte de alegeri

62368393
Agerpres

Procesul în care fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, este acuzat că ar fi păstrat ilegal documente confidenţiale după plecarea sa de la Casa Albă va fi lansat în luna mai din 2024.

Anunțul a fost făcut de judecătoarea însărcinată cu acest dosar, transmit agenţiile Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Procesul se va deschide la tribunalul federal din Florida pe 20 mai 2024, a precizat judecătoarea Aileen Cannon.

În total, 37 de capete de acuzare, printre care "păstrare ilegală de informaţii de securitate naţională", "obstrucţionare a justiţiei" şi " mărturie mincinoasă", au fost formulate împotriva lui Trump în acest dosar, despre care fostul preşedinte crede că reprezintă un nou caz de instrumentalizare a justiţiei împotriva sa de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden pentru a-l împiedica să candideze anul viitor împotriva acestuia din urmă.

Fostul preşedinte a pledat nevinovat în faţa tribunalului federal din Miami. Când şi-a încheiat mandatul prezidenţial, în ianuarie 2021, Trump a luat cu el cutii cu documente. Or, o lege din 1978 obligă preşedinţii SUA ca la încheierea mandatului să transmită Arhivelor naţionale documentele lor de lucru.

Procurorii au cerut începerea procesului în decembrie 2023, în timp ce avocaţii apărării au solicitat ca acesta să se desfăşoare după scrutinul prezidenţial de anul viitor.

Procesul va începe astfel cu şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale, pentru care Donald Trump şi-a prezentat deja candidatura la învestitura republicană, şi se va desfăşura în plină campanie pentru alegerile primare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62368373
Fabrica Pfizer din SUA a fost lovită de o tornadă puternică. Stocurile de medicamente au fost afectate

Fabrica Pfizer de vaccinuri și medicamente injectabile din Carolina de Nord, una dintre cele mai mari din lume, a fost lovită de o tornadă puternică.

62365033
Weekend de foc într-o destinație preferată de români pentru vacanțe. „Riscă să fie cel mai călduros din ultimii 50 de ani”

Weekendul acesta în Grecia „riscă să fie cel mai călduros din ultimii 50 de ani” pentru o lună iulie, a afirmat vineri un meteorolog în contextul caniculei care a cuprins ţara şi care se va prelungi şi săptămâna viitoare.

62368365
Ce se întâmplă cu traficul navelor pe Marea Neagră după avertismentele lansate de Rusia și Ucraina

Numărul de nave care se pregătesc să preia încărcături de cereale din zona Mării Negre a scăzut cu 35% în această săptămână comparativ cu cea precedentă, după avertismentele lansate de Rusia și Ucraina.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.