Primele imagini cu Sebastian Stan care îl interpretează pe Donald Trump într-un film selectat la Cannes

62440832
StirilePROTV

Primele imagini cu actorul de origine română Sebastian Stan, care interpretează o versiune mai tânără a lui Donald Trump, au fost dezvăluite în trailerul filmului biografic "The Apprentice", informează revista Variety.

Acest lungmetraj regizat de Ali Abbasi, anunţat joi în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2024, prezintă ascensiunea lui Donald Trump spre putere prin ceea ce a fost descris drept "un pact faustian" încheiat cu influentul avocat de extrema dreaptă şi intermediar politic Roy Cohn, interpretat de actorul Jeremy Strong.

Potrivit sinopsisului filmului, „The Apprentice” este o scufundare în adâncurile imperiului american".

Acest lungmetraj, bazat pe un scenariu scris de Gabe Sherman şi care va provoca probabil o mare agitaţie în ambele tabere ale spectrului politic american, îi are în distribuţie şi pe Maria Bakalova, distribuită în rolul Ivanei Trump, şi Martin Donovan, care îl interpretează pe Fred Trump Sr.

"The Apprentice" va avea însă parte de o competiţie acerbă în cursa pentru cucerirea trofeului Palme d'Or din acest an, ce va fi atribuit luna viitoare la Cannes. În competiţia de pe Croazetă se mai află filme precum "Megalopolis" - regizat de Francis Ford Coppola şi cu o distribuţie din care fac parte actorii Adam Driver, Giancarlo Esposito, Nathalie Emmanuel, Jon Voight, Laurence Fishburne şi Shia LaBeouf; "Kinds of Kindness" - regizat de Yorgos Lanthimos, o poveste stilizată în trei părţi şi plasată în zilele noastre, care îi reuneşte pe regizorul filmului "Poor Things" cu actorii Emma Stone şi Willem Dafoe; "Oh Canada" - regizat de Paul Schrader, cu Richard Gere, pe baza unui scenariu scris de Russell Banks; "Emilia Perez" - un musical dramatic regizat de Jacques Audiard, cu Zoe Saldana şi Selena Gomez în distribuţie; "Parthenope" - regizat de Paolo Sorrentino, cu Gary Oldman pe afiş; şi "The Shrouds" - regizat de David Cronenberg, în care rolurile principale sunt interpretate de Vincent Cassel şi Diane Kruger.

Sebastian Stan, un star hollywoodian de origine română, s-a remarcat în trecut în seriale TV precum "Kings" şi "Once Upon a Time", dar şi în filme Marvel din seria "Avengers", precum "Captain America: The Winter Soldier", "Captain America: Civil War", "Avengers: Infinity War" şi "Avengers: Endgame". Printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din filmele "The Devil All the Time" şi "Dumb Money". În luna februarie a acestui an, Sebastian Stan a fost recompensat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun actor în rol principal datorită interpretării sale din lungmetrajul "A Different Man". 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62440778
O pasăre imită sirenele maşinilor de poliţie şi îi derutează pe poliţiştii dintr-un oraș britanic. VIDEO

O pasăre din Bicester, o localitate din comitatul englez Oxfordshire, a învăţat să imite sunetele emise de sirenele maşinilor de poliţie din Regatul Unit, informează joi BBC.

62440743
OJ Simpson, fost star al fotbalului american, achitat pentru crimă, a murit la vârsta de 76 de ani

OJ Simpson, un fost star al fotbalului american devenit presupus ucigaș, a murit după o luptă lungă împotriva cancerului, scrie The Guardian. 

62440719
Ungaria va avea un avion militar unic în lume. Ce îl face atât de special GALERIE FOTO

Primul avion de transport militar KC-390 din cele două cumpărate de Budapesta de la compania braziliană Embraer ajunge vineri în Ungaria pentru instalarea echipamentelor NATO. Avionul este unic în lume pentru că are și configurație de terapie intensivă.  

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.