Primarul orașului ucrainean Kupeansk, cercetat pentru trădare după ce și-a predat orașul rușilor

62245053
pravda.ru

Primarul orașului Kupeansk este cercetat sub suspiciunea de trădare după ce și-a predat orașul rușilor. Localitatea se află în provincia Harkov, atacată înca de joia trecută.

Anunțul a fost făcut de procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, pe contul ei de Facebook. Aceasta a transmis că parchetul regional din Harkov a deschis o anchetă în legătură cu acțiunile primarului Ghenadi Matsagora, acesta fiind suspectat de încălcarea integrității teritoriale ale Ucrainei de către un reprezentant al puterii și de trădare.

„Primarul le-a asigurat invadatorilor transport, locuințe, combustibil și alimente. Datorită acțiunilor sale, teritoriul ucrainean Kupeansk a ieșit din subordonarea administrativă a organelor autorităților de stat din Ucraina. Toți cei care predau ocupanților măcar o bucată din pământul nostru se vor confrunta cu o pedeapsă justă”, a transmis Irina Venediktova.

„Astăzi la ora 7.30, comandantul unui batalion rusesc a sunat să propună negocieri. Dacă refuzam, orașul urma să fie luat cu asalt cu toate consecințele. Am decis să particip la discuții pentru a evita victimele și distrugerile”, a declarat primarul pe 27 februarie.

Acesta a explicat că la negocieri a fost prezent și șeful poliției și că „am discutat toate acțiunile forțelor armate, care urmau să includă intrarea în oraș, asigurarea ordinii și calmarea rezidenților. Ei (n.r. - rușii) m-au convins că acest lucru nu va afecta viața din oraș. Școlile, grădinițele, spitalele, magazinele alimentare și transportul public vor funcționa în continuare și va exista ordine în oraș”.

De asemenea, primarul a transmis că autoritățile ucrainene au abandonat orașul și că el este cel care poartă întreaga vină pentru predarea sa rușilor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62245043
Atac rusesc cu rachete în oraşul Harkov din Ucraina, soldat cu cel puțin 11morți

Cel puțin 11 persoane au murit luni şi alte zeci au fost rănite, într-un atac rusesc cu rachete împotriva cartierelor rezidenţiale din oraşul Harkov, aflat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia.

62245045
VIDEO. Un echipaj din Georgia a refuzat să ajute o navă rusească: ”Puteți să vă duceți în ..”

Pe rețelele de socializare s-a viralizat o înregistrare VIDEO a unei discuții între membrii echipajului unei nave rusești și una georgiană.  

62245039
Comisarul european pentru Afaceri Interne: ”Este timpul ca România să fie un membru Schengen deplin"

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, susţine că România este pregătită să intre în Spaţiul Schengen şi speră ca acest lucru să se întâmple în curând.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară, inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.