Prima reacție a lui Emmanuel Macron, după ce a fost pălmuit de un bărbat în timpul unei vizite oficiale

×
Publicitate

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că este vorba de "fapte izolate", comise de "indivizi ultraviolenţi" care nu trebuie, în opinia sa,"să acapareze dezbaterea publică", informează AFP.

"Nu aş vrea ca indivizi izolaţi sau oameni care merg spre extreme să poată, într-un fel, să ne facă să uităm de restul", a declarat preşedintele francez într-un interviu acordat cotidianului Le Dauphine, adăugând că acest tip de agresiune nu îl va opri.

Preşedintele Emmanuel Macron a fost agresat marţi de către un bărbat în timpul vizitei sale la Tain-l'Hermitage, în departamentul Drôme, dar gărzile de corp au intervenit prompt şi două persoane au fost arestate.

Într-un fragment difuzat pe Twitter, Macron apare apropiindu-se de un grup de persoane strânse în spatele unui gard pentru a saluta oamenii care îl aşteptau. Când a întins mâna unui bărbat din mulţime, acesta se pare că l-a apucat de antebraţ şi l-a lovit pe obraz.

În înregistrare, chiar înainte de incident, se aude strigătul de război regalist "Montjoie Saint Denis!", precum şi "Jos macronismul!".

"Bărbatul care a încercat să-l pălmuiască pe preşedinte şi un alt individ sunt în prezent audiaţi de brigada de jandarmi Tain-L'Hermitage", a indicat prefectura.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62194779
China se pregătește să vaccineze anti-COVID copiii cu vârste de peste trei ani

China se pregăteşte să vaccineze împotriva COVID-19 copiii cu vârste de peste trei ani, a anunțat marţi laboratorul farmaceutic chinez Sinovac, devenind astfel prima ţară din lume care vaccinează copii atât de mici.

62194776
Accident în lanţ surprins de o cameră. Şase autovehicule au fost implicate

Accident în lanţ surprins de o cameră video, pe o autostradă din statul american California. Şase autovehicule au fost implicate în accident.

62194720
Un strat gros de alge, favorizat de poluare, a acoperit coastele Mării Marmara

Un strat gros de mucilagiu marin favorizat de temperaturile crescute şi de poluare a acoperit coastele Mării Marmara riscând să sufoce complet viaţa marină.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.