Prima reacție a Kremlinului, după ce Donald Trump a ordonat desfăşurarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei

62559495

Vizita emisarului lui Donald Trump, Steve Witkoff, în Rusia în această săptămână, cu câteva zile înaintea expirării ultimatumului dat de SUA lui Vladimir Putin să oprească războiul din Ucraina va fi ”importantă şi utilă”, apreciază Kremlinul. 

Această vizită are loc la puțin timp după ce preşedintele american a desfăşurat două submarine, în urma unor comentarii ale fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Suntem în continuare fericiţi să-l vedem pe domnul Witkoff la Moscova şi în continuare fericiţi să fim în contact cu el”, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing la care AFP scrie că a participat.

”Credem că aceste contacte sunt importante, constructive şi utile”, a apreciat el.

O întâlnire a lui Steve Witkoff cu Vladimir Putin ”nu este exclusă”, a anunţat el.

Donald Trump a ordonat vineri desfăşurarea a două submarine nucleare, în urma unor declaraţii ale fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev.

Rusia cere ”mare prudență” în problema submarinelor nucleare

Moscova a cerut, ceva mai devreme, ”mare prudenţă” în ameninţările nucleare, după desfăşurarea celor două submarine americwne de către Donald Trump, ca reacţie după declaraţiile lui Dmitri Medvedev.

”Credem că toată lumea trebuie să sea dovadă de o mare prudenţă în declaraţiile nucleare”, a subliniat Dmitri Peskov.

Cele două submarine desfăşurate de către preşedintele american Donald Trump ”sunt deja în serviciu” în permanenţă, a anunţat el.

”Nu vrem să ne lăsăm antrenaţi într-o astfel de polemică”, a declarat Dmitri Peskov.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62564786
Fiica nelegitimă a lui Putin, mesaj uluitor despre tatăl ei: ”A luat viața a milioane de oameni și a distrus-o și pe a mea”
Fiica nelegitimă a lui Vladimir Putin, stabilită în Paris, a transmis un mesaj public incredibil la adresa tatălui său. ”A luat viața a milioane de oameni și a distrus-o și pe a mea”, a spus tânăra de 22 de ani.  
62564766
Propaganda comunistă este infracțiune în Cehia, care are partid comunist în Parlamentul European. Românii suspină după el
Codul penal ceh interzice de acum promovarea ideologiei comuniste, echivalând-o cu propaganda nazistă. În același timp, partidul comunist ceh este unul dintre cele mai de succes din Europa.
62564762
Cum a supraviețuit un chinez blocat cinci zile sub apă. Primul lucru pe care l-a cerut când a fost salvat: „Aveți o țigară?”
Un scufundător chinez a supraviețuit după ce a rămas blocat 5 zile și 5 nopți la 9 metri adâncime sub apă, într-o pungă de aer dintr-o peșteră subacvatică. Primele cuvinte adresate salvatorilor săi au fost: ”Aveți o țigară?”.