Premierul Albaniei: „Ucraina este 'unealta' lui Putin pentru a pune Europa în genunchi”

62308214
Profimedia

Premierul Albaniei, Edi Rama, spune că pariul de război al lui Vladimir Putin face ca Europa să sufere și nu crede că negocierile pentru încetarea războiului vor avea loc prea curând.

O motivație-cheie pentru invazia președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina a fost aceea de a instaura agitație pe scară mai largă în Europa, iar acum încearcă să facă întregul continent să sufere, e de părere premierul albanez Edi Rama (foto articol).

Edi Rama crede că Ucraina este "instrumentul pentru a îndeplini ambiția lui Vladimir Putin de a pune Europa în genunchi".

"Asta este ceea ce mă tem că mulți oameni nu înțeleg. Nu este vorba despre Ucraina, ci despre Europa", a spus Rama, care va găzdui, marți, liderii europeni pentru un summit privind Balcanii de Vest.

"Iar pariul este foarte, foarte clar pentru mine, de a face ca Europa să sufere din punct de vedere economic și financiar până în punctul în care ceva de sub preș începe să ia foc și să creeze instabilitate și haos în țările europene", a mai spus el, potrivit Bloomberg.

După mai bine de nouă lini de la startul invaziei în Ucraina, președintele rus a recurs la atacuri cu rachete pe scară largă împotriva infrastructurii energetice ucrainene, lovind ținte care declanșează pene de curent generalizate și perturbă fluxurile de gaz către Europa.

Kremlinul a acuzat, de asemenea, NATO, la care Albania a aderat în 2009, că poartă un "război prin procură" împotriva Rusiei, furnizând Ucrainei ajutor militar și economic.

Premierul Albaniei, unul dintre criticii lui Putin

Liderii europeni l-au acuzat pe Putin că folosește energia ca armă împotriva Ucrainei și a întregului continent. Liderul rus a oprit periodic fluxurile de gaze către țările din Europa. De asemenea, timp de luni de zile, porturile ucrainene afectate de război nu au putut exporta cerealele atât de necesare, ceea ce a contribuit la inflația globală a prețurilor alimentelor și la presiunile legate de costul vieții.

Premierul Albaniei a mai precizat că obiectivele mai largi ale lui Putin argumentează și mai puternic pentru ca Europa să continue să se opună tacticilor sale. Deși Albania nu face parte din Uniunea Europeană, Rama a fost un critic acerb al lui Putin și al războiului său.

Uniunea Europeană a susținut un plafon de preț pentru petrolul rusesc care a intrat în vigoare luni, după luni de negocieri dificile. De asemenea, blocul a impus numeroase seturi de sancțiuni asupra economiei Rusiei, iar membrii săi au trimis arme și ajutor financiar Ucrainei.

Rama a declarat că nu crede că războiul a ajuns încă la un punct în care să se poată negocia. Și a mai spus că este prea dificil de spus cât ar putea dura războiul, deoarece variabilele sunt prea multe, iar Putin a fost lăsat necontrolat ani de zile.

"Asta îmi amintește de un interviu cu un antrenor polonez înainte de meciul cu Argentina, când cineva l-a întrebat cum îl blocați pe Messi? Iar el a răspuns: `Serios? Nu l-ai blocat atâția ani, acum îmi ceri să-l blochez eu?`. Așa că nu am un răspuns pentru cât timp va continua acest război", a spus Rama, referindu-se la meciul celor două țări de la Cupa Mondială.
Rama a susținut că Putin va negocia doar dacă va fi suficient de slăbit și obligat să o facă. "Dacă el stă jos ca cineva care este puternic", a spus Rama, "atunci acest război nu se va termina".

În egală măsură, Putin a fost pentru prima dată provocat în mod corespunzător, a spus el. "Războaiele sale anterioare au fost mult mai mult demonstrații de cruzime față de țări sau comunități mult mai puțin capabile în ceea ce privește rezistența".

"Așa că a construit un mit pe care îl vedem diferit astăzi, datorită rezistenței ucrainene, mitul armatei ruse imbatabile, care de fapt nu pare foarte imbatabilă", a conchis premierul Albaniei.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62277295
Ungaria a blocat, prin veto, ajutorul european de 18 miliarde de euro acordat Ucrainei pentru 2023

Ungaria s-a opus, marţi, prin veto, pachetului în valoare de 18 miliarde de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru Ucraina pentru anul 2023 propus de Comisia Europeană.

62308210
Ce țări fac parte din Spațiul Schengen, cea mai mare zonă fără vize din lume

Spațiul Schengen este o zonă în care 26 de țări europene și-au desființat frontierele interne, pentru circulația liberă și nerestricționată. Vedeți care sunt cele 26 de state membre Schengen și când au aderat acestea.  

62262458
Mărturiile șocante ale soldaților ucraineni care luptă împotriva mercenarilior din Wagner: „Nu sunt oameni, ci bestii”

Noi atacuri aeriene au fost lansate de ruși asupra marilor orașe ucrainene.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.