Prăbușirea avionului în India, cel mai grav dezastru aerian din lume din 2014. Continuă procesul de identificare a victimelor

62552022
NDTV

Munca de identificare a victimelor zborului Air India 171 continuă luni la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, concomitent cu ceremoniile funebre pentru victimele ale căror corpuri au fost identificate şi returnate familiilor lor, transmite AFP.

Prăbuşirea avionului Boeing 787 Dreamliner al companiei aeriene indiene, joi, imediat după decolarea spre Londra, a făcut cel puţin 279 de morţi, conform celui mai recent bilanţ oficial al morţilor, fiind cel mai grav dezastru aerian din lume din 2014.

Până luni dimineaţă, autorităţile identificaseră 92 de victime folosind probe de ADN furnizate de rudele lor, a declarat reporterilor Dr. Rajnish Patel de la Spitalul Civil din Ahmedabad.

Un total de 47 de cadavre au fost returnate familiilor lor, permiţând primele ceremonii funebre, care s-au desfăşurat luni în oraş şi în afara acestuia, conform jurnaliştilor AFP.

În districtul Anand, sicriul alb al lui Kinal Mistry, în vârstă de 24 de ani, bucătăreasă la un restaurant londonez, a fost incinerat pe un rug, conform tradiţiei hinduse, în faţa câtorva zeci de membri ai familiei. Printre aceştia s-a numărat şi tatăl ei, Suresh, care a declarat pentru AFP că fata sa şi-a amânat întoarcerea în Marea Britanie de la 7 iunie la 12 iunie. "Nu-mi pot lua gândul de la faptul că, dacă ar fi ales să se întoarcă pe 7, ar fi fost încă printre noi", repeta el, neconsolat.

Multe rude ale victimelor şi-au exprimat frustrarea şi consternarea faţă de ritmul lent al procesului de identificare.

"Ne-au spus că va dura 48 de ore (...) dar încă nu avem un răspuns", a declarat duminică pentru AFP Rinal Christian, în vârstă de 23 de ani, al cărui frate mai mare se afla la bordul zborului 171. "Fratele meu era singurul care întreţinea întreaga familie. Ce vom face acum?", se întreba el.

Cum s-a prăbușit avionul

Avionul Boeing 787 al Air India, care transporta 242 de pasageri şi membri ai echipajului, s-a prăbuşit joi într-o zonă rezidenţială din Ahmedabad la un minut după decolare, la ora locală 13:39 (8:39 a.m. GMT).

Potrivit Autorităţii Aviaţiei Civile Indiene, aeronava transporta 230 de pasageri - 169 de indieni, 53 de britanici, 7 portughezi şi un canadian - şi 12 membri ai echipajului.

Un singur pasager, aşezat lângă o ieşire de urgenţă din partea din faţă a aeronavei, a supravieţuit în mod miraculos prăbuşirii avionului peste o clădire dintr-un cartier dincolo de pista aeroportului.

Conform celui mai recent raport oficial, cel puţin 38 de persoane au fost ucise la sol.

Descoperirea celor două cutii negre

Aviaţia civilă, însărcinată cu ancheta, a descoperit duminică a doua cutie neagră a Boeingului, cea care înregistrează vocile din cabina de pilotaj.

Prima, care conţine parametrii tehnici ai zborului (viteză, altitudine, traiectorie, motoare etc.), a fost recuperată vineri din coada aeronavei, găsită aproape intactă deasupra unei clădiri. Conform investigaţiilor preliminare, pilotul a efectuat un apel de urgenţă imediat după decolarea avionului, care apoi s-a prăbuşit într-o minge de foc portocalie.

Ministrul indian al aviaţiei, Ram Mohan Naidu Kinjarapu, a promis că "se va face tot ce este necesar" pentru a determina cauzele accidentului.

Accidentul zborului 171 a fost primul în care a fost implicat un Boeing 787 de la intrarea sa în serviciu în 2011.

Un alt Dreamliner operat de Air India, care tocmai decolase din Hong Kong spre New Delhi, a fost forţat să se întoarcă luni în urma unei "probleme tehnice" nespecificate, a relatat compania aeriană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Noua condiție a Rusiei: Ucraina trebuie să distrugă armele primite din Occident înaintea unui acord de pace

Moscova va cere ca Ucraina să distrugă toate armele occidentale înainte de orice acord de încetare a focului, a declarat viceministrul rus de externe Aleksandr Grușko pentru Izvestia.

Care este prima țară din Uniunea Europeană care îşi va evacua cetăţenii din Israel. Sute de oameni vor fi repatriați

Ministerul de Externe al Poloniei a anunţat că va evacua aproximativ 200 de cetăţeni din Israel, devenind astfel prima ţară din UE care face acest lucru în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul, relatează POLITICO.  

Cine e Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Ce modificări a suferit lumea persană sub conducerea lui

Liderul suprem al Iranului s-a născut în orașul Mashhad, mai exact în provincia Khorasan la data de 19 aprilie 1939.

Recomandări
Ro-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată în apropierea României. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.