Povestea emoționantă a unui bărbat care a fost prins sub dărâmăturile din Turcia. A supraviețuit cu 12 măsline

62322224

Yüksel Ergit, care a fost prins sub dărâmături în urma cutremurele din Turcia - care au fost descrise ca fiind „dezastrul secolului” - a supraviețuit timp de 32 de ore cu 12 măsline pe care le-a găsit într-o pungă, în timp ce aștepta să fie salvat.

Ergit, în vârstă de 32 de ani, care a fost adus la spitalul Bilkent City din Ankara după ce a fost scos de sub dărâmături în Hatay, a povestit ce a trăit în timpul cutremurului, scrie agenția de presă Anadolu.

Bărbatul lucra la o companie privată din Ankara și a mers în Hatay pentru o misiune pe termen scurt. în timpul cutremurelor, Ergit s-a adăpostit sub o masă în camera de hotel.

„Am căzut de la etajul al doilea. Aveam bucata de fier a mesei în mână, un scaun dublu deasupra mea și grămezile de fier ale hotelului deasupra. Am stat într-o cameră ca aceasta. A fost pentru prima dată în viața mea când am trăit un astfel de cutremur”, a declarat bărbatul.

„Cineva va veni să ne salveze”, le spunea bărbatul oamenilor prinși și ei sub dărâmături.

Ergit a spus că a fost scos de sub dărâmături cu ajutorul tatălui său, al colegilor și al oamenilor din organizațiile neguvernamentale care au venit de la Ankara.

„Aveam o vedere foarte mică asupra molozului în care mă aflam, nu știam dacă era zi sau noapte. Era ca și cum aș fi fost acolo timp de zece zile. Erau replici constante când eram sub moloz, rupeam cu cotul cărămizile care cădeau pe mine pentru a lua aer. În timp ce spărgeam cărămizile, am dat peste o pungă în care erau 12 măsline. După 32 de ore am fost scos de sub dărâmături”, a mai spus Ergit.

„Nu-mi pot mișca picioarele acum, dar sper că voi putea în urma tratamentul de aici. Este necesar să fim recunoscători, Dumnezeu să ne ajute pe toți. Vă rog să nu vă pierdeți speranța”, a spus Ergit.

Vă reamintim, pe 6 februarie, în sudul Turciei, dar și în Siria a avut loc o catastrofă. Peste 25.000 de oameni au murit în urma unor cutremure devastatoare.

Președintele Erdogan vorbește despre tragedia secolului în țara sa.

În nordul Siriei, situația este descrisă drept catastrofală de Căștile Albe, gruparea de apărarea civilă care nu a primit niciun fel de ajutor din străinatate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62323817
Un OZN triunghiular ciudat a fost reperat deasupra orașului Salt Lake City, Utah. „Este 100% o aeronavă extraterestră reală”

Observatorii de OZN-uri sunt convinși că o înregistrare video arată „100% o aeronavă extraterestră reală”, după ce un „triunghi semitransparent” a fost văzut plutind deasupra unui oraș.

62292071
Proiect de rezoluție ONU: Orice pace în Ucraina trebuie să-i asigure integritatea teritorială. Ce se cere ”imediat” Rusiei

Orice pace în Ucraina trebuie să-i asigure acestui stat integritatea teritorială, se arată într-un proiect de rezoluție ONU, care mai cere Rusiei să-și retragă ”imediat” trupele din această țară.

62323812
Ambasadorul american în Ungaria, atacat de presa pro-Orban după ce a postat poze cu soțul lui și copiii

Ambasadorul american la Budapesta este atacat constant de presa pro-guvernamentală din Ungaria după ce a postat mai multe fotografii cu el și soțul lui, alături de cei doi copii. Washingtonul se arată acum îngrijorat de degradarea relațiilor.  

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.