Doi pompieri au fost împușcați mortal în timpul unei intervenții, în SUA. Suspectul, găsit mort. Ce spun autoritățile

62556314
Profimedia

Doi pompieri au murit şi o altă persoană a fost rănită după ce un bărbat i-a împușcat în timp ce interveneau pentru a stinge un incendiu de vegetaţie în Coeur d'Alene, Idaho, duminică, au declarat oficiali.

Şeriful din Kootenai, Robert Norris, a declarat într-o conferinţă de presă că cele două victime sunt pompierii.

Forţele de invervenţie au schimbat focuri de armă cu suspectul, dar nu este clar dacă acesta a fost împuşcat şi ucis sau dacă s-a sinucis, deoarece a fost găsit mort.

Persoana rănită, tot un pompier, a fost transportată la spitalul Kootenai Health și operată, a confirmat centrul medical pentru ABC News.

idaho atac pompieri

Un bărbat înarmat a organizat o ambuscadă în timpul incidentului care a durat câteva ore înainte ca suspectul să fie găsit mort, a anunţat Biroul şerifului din comitatul Kootenai.

Agenţii de poliţie şi pompierii au fost luaţi la ţintă şi s-a tras în ei în timpul incidentului de la Canfield Mountain, o zonă naturală populară printre amatorii de drumeţii, situată în apropierea oraşului Coeur d'Alene, la aproximativ 420 km est de Seattle, a declarat şeriful Bob Norris.

„Nu au avut nicio șansă”

„Credem că suspectul a declanşat incendiul”, a declarat Norris într-o conferinţă de presă. „A fost o ambuscadă totală. Pompierii nu au avut nicio şansă”, a declarat el.

Motivul atacului nu este deocamdată cunoscut, iar Norris nu a furnizat detalii despre suspect, spunând că agenţii încă lucrează pentru a-l identifica.

Peste 300 de agenţi de poliţie din oraş, din comitat, stat şi federali au intervenit la locul incidentului, inclusiv două elicoptere cu lunetişti la bord.

Cum a fost organizat atacul

Norris a declarat că trăgătorul a folosit o puşcă sport de mare putere pentru a trage rapid asupra echipelor de intervenţie, iar forţele de ordine nu au fost iniţial sigure de numărul de autori implicaţi.

Norris nu a furnizat mai multe detalii despre armele recuperate, spunând că ofiţerii vor găsi probabil mai multe arme la faţa locului luni, odată ce incendiul va fi stins.

Pompierii au fost atacaţi aproape imediat după sosirea la faţa locului şi nu ştiau de unde proveneau focurile de armă.

Suspectul a fost găsit folosind informaţiile de localizare ale telefonului mobil, iar cadavrul său a fost ridicat de o echipă SWAT pe măsură ce focul se apropia.

Imaginile video au arătat fum ieşind deasupra unor dealuri împădurite şi echipele de intervenţie înarmate pregătindu-se, în timp ce mai multe ambulanţe şi vehicule de urgenţă erau văzute intrând într-un spital din apropiere. „Echipele tehnice şi tactice ale FBI se află în prezent la faţa locului pentru a oferi sprijin”, a scris directorul adjunct al FBI, Dan Bongino, pe X.

Pompierii au primit primul apel privind un incendiu în jurul orei locale 13:21 (23:21, ora României) şi, aproximativ 40 de minute mai târziu, au apărut informaţii că aceştia erau împuşcaţi, a declarat Norris. „Este un atac direct şi odios asupra pompierilor noştri curajoşi”, a declarat guvernatorul statului Idaho, Brad Little, pe X.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Un iranian l-a amenințat indirect cu moartea pe președintele Donald Trump: „Nu îl vom elimina, cel puțin nu acum”

Un influent ayatollah iranian a lansat o amenințare voalată la adresa președintelui american Donald Trump.

Țara neașteptată unde au început să meargă tot mai mulți turiști. Până recent era evitată de toată lumea

Cu avionul, motocicleta, camioneta și chiar pe bicicletă, turiștii încep să descopere Afganistanul, călătorii singuri și grupurile de turiști aventurându-se treptat într-o țară care până de curând a fost devastată de război.

Canada dă înapoi după amenințarea lui Trump. Renunţă la taxa ce viza giganţii din domeniul tehnologiei

Guvernul canadian va anula o taxă pentru giganții tech, sperând să reia negocierile comerciale cu SUA, după ce Donald Trump a suspendat discuțiile și a anunțat tarife punitive, relatează Reuters şi AFP.  

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.