Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

ucraina rusia
Colaj foto Getty

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Această promisiune sună a gol când au trecut patru săptămâni de când unitatea ta a avut ultima dată un obuz de tras, așa cum s-a plâns un militar aflat în prima linie.

Nu doar criza de muniții îi afectează grav pe soldații ucraineni aflați pe front. Întârzierile occidentale în ceea ce privește trimiterea de ajutor militar arată că Ucraina duce o lipsă periculoasă de ceva chiar mai greu de găsit decât obuzele: spiritul de luptă necesar pentru a câștiga războiul, se arată într-o analiză pe care jurnalistul Jamie Dettmer, care se află în Kiev, a publicat-o în Politico.

Moralul în rândul trupelor ucrainene este sumbru, măcinat de bombardamentele neîncetate, de lipsa de arme avansate și de pierderile de pe câmpul de luptă. În orașele aflate la sute de kilometri de front, mulțimile de tineri care se aliniau pentru a se înrola în armată în primele luni ale războiului au dispărut. În prezent, potențialii recruți eligibili se feresc de recrutare și, în schimb, își petrec după-amiezile în cluburi de noapte. Alții, mulți la număr, au părăsit deja țara.

Potrivit lui Jamie Dettmer, cel care documentează războiul de la granița României, "imaginea care a reieșit din zeci de interviuri cu lideri politici, ofițeri militari și cetățeni obișnuiți a fost aceea a unei țări care alunecă spre dezastru".

Citește și
Raportul ISW: România și alte trei țări, sub amenințarea infanteriei rusești, dacă cade Ucraina
Consecințe devastatoare pentru NATO dacă Rusia va câștiga războiul. Ce s-ar întâmpla cu România

Chiar dacă președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina încearcă să găsească o cale de a nu se retrage, ofițerii militari acceptă în privat că mai multe pierderi sunt inevitabile în această vară. Singura întrebare este cât de mari vor fi acestea, în timp ce Vladimir Putin pare mai aproape ca niciodată de obiectivul său.

"Știm că oamenii sunt tot mai demoralizați și o auzim de la guvernatorii regionali și de la ei înșiși", a declarat Andrii Yermak, șeful de cabinet al lui Zelenski.

Yermak și șeful său călătoresc împreună în "unele dintre cele mai periculoase locuri" pentru a mobiliza cetățenii și soldații pentru luptă, a precizat el.

"Le spunem oamenilor: «Numele tău va fi în cărțile de istorie»", a adăugat Yermak.

Pentru un război de o asemenea importanță, care definește o epocă, amploarea acțiunilor liderilor occidentali menite să ajute Kievul să respingă invadatorii ruși a fost cu mult sub nivelul retoricii lor. Această dezamăgire i-a lăsat pe ucraineni – de la soldații care sapă tranșee până la miniștrii care conduc țara – obosiți și iritați.

Întrebat dacă simte că Occidentul a lăsat Ucraina să lupte cu o mână legată la spate, ministrul de externe Dmitro Kuleba a dat un răspuns clar: "Da, așa este", într-un interviu acordat în biroul său de la Kiev, la o oră după un nou atac cu rachete rusești efectuat miercuri dimineață.

Zelenski a expus mizele și mai dur, spunând că Ucraina "va pierde războiul" dacă Congresul american nu intervine și nu deblochează pachetul suplimentar de ajutor.

Fără o schimbare majoră în ceea ce privește furnizarea de arme occidentale avansate și de bani, Ucraina nu va putea să elibereze teritoriile pe care forțele lui Putin le ocupă acum. Acest lucru îi va lăsa lui Putin mână liberă în lunile sau anii următori. Chiar dacă Rusia nu poate învinge întreaga Ucraină, o victorie parțială va face ca speranțele Kievului de a adera la UE și NATO să rămână blocate.

Potrivit jurnalistului de la Politico, consecințele unui astfel de rezultat vor fi grave pentru întreaga lume. Acasă, Putin va revendica victoria și, încurajat de expunerea slăbiciunilor occidentale, ar putea să-și revigoreze ambițiile imperiale mai ample vizând alte țări. Lituania, Letonia și Estonia se tem în mod special că sunt următoarele pe lista lui Putin. China, care este deja un partener din ce în ce mai de încredere al Moscovei, va vedea puține motive pentru a-și schimba poziția.

Principala țintă a lui Putin este al doilea oraș ca mărime din Ucraina

În prezent, cea mai urgentă nevoie a ucrainenilor este de obuze de artilerie – milioane de obuze. În plus, Ucraina spune că are nevoie de cel puțin două duzini de sisteme antirachetă Patriot pentru a-și proteja trupele de pe linia frontului și pentru a apăra Harkov, cel mai mare oraș al țării după capitala Kiev, care se află de săptămâni întregi sub un atac feroce cu rachete și artilerie.

Temerile că Rusia ar putea viza în curând al doilea oraș al Ucrainei în cadrul unei ofensive terestre sunt tot mai mari.

"Este simbolic, deoarece se spune că Harkov a fost prima capitală a Ucrainei. Este o țintă importantă", a declarat Zelenski într-un interviu acordat săptămâna trecută publicațiilor din grupul Axel Springer.

Armata ucraineană este pregătită pentru și mai multe pierderi în următoarele luni. Generalul Oleksandr Sîrskîi, comandantul-șef al forțelor armate, a avertizat că situația de pe frontul estic al Ucrainei "s-a deteriorat semnificativ în ultimele zile". Exact cum chiar Zelenski a spus cu alte cuvinte: "Încercăm să găsim o modalitate de a nu ne retrage".

Temerile legate de fragilitatea frontului sunt și mai agravate de valul fără precedent de atacuri rusești menite să distrugă rețeaua de electricitate a Ucrainei.

În discuțiile recente cu Politico, liderii politici ai țării au recunoscut că moralul public în scădere și, deși toți au încercat să rămână optimiști, frustrarea față de Occident a ieșit la iveală în fiecare conversație.

"Dați-ne naibii sistemele Patriot", a răbufnit Kuleba, șeful diplomației ucrainene, în inteviul acordat Politico. Acesta nu și-a putut ascunde exasperarea față de întârzieri și față de condițiile care sunt atașate livrării de armament occidental – cum ar fi ca ucrainenii să nu lovească instalațiile petroliere rusești.

Kuleba, bineînțeles, și-a oferit recunoștința necondiționată pentru tot sprijinul care a venit din partea aliaților occidentali în ultimii doi ani. Dar a avertizat că Ucraina este prinsă într-un cerc vicios: armele de care are nevoie sunt blocate (cum se întâmplă în cazul pachetului din Congresul SUA) sau întârzie; apoi aliații occidentali se plâng că forțele Kievului sunt în retragere, ceea ce face mai puțin probabil să trimită ajutor suplimentar în viitor.

Starea de spirit în rândurile superioare ale armatei este chiar mai rea decât cea a lui Kuleba. Mai mulți ofițeri de rang înalt au zugrăvit o prognoză sumbră a fronturilor care ar putea să se prăbușească în această vară, când Rusia, cu o forță numerică mult mai mare și dispusă să accepte pierderi uriașe, își va lansa ofensiva așteptată. Poate și mai rău, ei și-au exprimat temerile, în privat, că hotărârea Ucrainei ar putea fi slăbită, moralul forțelor armate fiind subminat de penuria disperată de provizii.

Comandanții ucraineni cer cu insistență mai mulți soldați pe front – o estimare a fostului comandant suprem, generalul Valeri Zalujnîi, a sugerat că Ucraina ar avea nevoie de încă 500.000 de militari.

Dar Zelenski și parlamentul ucrainean au ezitat până acum să ordone o nouă mobilizare masivă. Yermak a oferit un motiv important – și poate surprinzător pentru cei din afară – pentru a nu fi lansată o mobilizare în masă: o astfel de chemare nu ar avea sprijinul poporului. Zelenski este încă "președintele poporului", a spus Yermak, apoi a continuat "Pentru el, acest lucru este foarte important și este de asemenea foarte important ca poporul să facă ceva nu doar pentru că i se ordonă să facă acest lucru".

Astfel, aici este marea problemă. Occidentul nu a reușit să vină cu ce a promis și cu armamentul care este necesar pe front, ceea ce, la rândul său, subminează voința Ucrainei de a face ceea ce este necesar.

Țara se confruntă cu o criză existențială - Putin vrea literalmente să o șteargă de pe hartă - și totuși se pare că nu există suficient sprijin public pentru un nou proiect, conform jurnalistului de la Politico.

Tinerii ucraineni fug de încorporare

Ucraina nu este diferită de țările europene vecine, unde sondajele de opinie recente sugerează că un număr mare de oameni ar refuza să fie înrolați chiar dacă națiunile lor ar fi atacate. Dar Ucraina este o țară aflată în război. O luptă existențială ca aceasta nu poate fi câștigată fără mobilizarea întregii națiuni.

Și totuși, pe măsură ce conflictul continuă, ucrainenii care trăiesc în Kiev, în centrul și vestul țării – departe de liniile de front – par, într-un fel, să fie dispuși să suporte războiul care face ravagii în est, atâta timp cât se pot întoarce la viața lor normală.

Prin urmare, există și refuzul de a se supune încorporării: tinerii recruți eligibili găsesc alte lucruri de făcut cu timpul lor, mergând în baruri și cluburi techno la sfârșitul după-amiezilor.

Vitali Klitschko, fostul mare boxer ucrainean, în prezent primar al Kievului, a declarat că înțelege de ce oamenii vor să revină la normalitate, susținând că acest lucru este sănătos. El afirmă că dorința pentru reluarea activităților zilnice este o expresie a sfidării în fața încercărilor lui Putin de a epuiza poporul.

Dar în fața unui inamic implacabil, într-un evident avantaj împotriva unei armate de apărători prost echipate, o astfel de atitudine de nepăsare pare foarte riscantă.

Occidentul a avut prea multă încredere în sancțiuni, crezând că acestea vor îngenunchea Rusia. De asemenea, au existat și gânduri iluzorii cu privire la rușii care se întorc împotriva lui Putin din cauza numărului de victime, sau speranțe că acesta ar putea fi înlăturat de la Kremlin printr-o lovitură de stat. În schimb, economia Rusiei a rămas rezistentă, iar Putin și-a consolidat controlul asupra puterii.

Este adevărat că, înainte de a lansa invazia din 2022, liderul rus ar fi putut fi indus în eroare de șefii săi din domeniul serviciilor de informații, crezând că un război scurt va oferi o victorie rapidă.

Dar Putin își poate permite să aștepte. Luna trecută, el a obținut încă un mandat de șase ani ca președinte și acum se poate mulțumi cu un impas: menținerea Ucrainei blocată între victorie și înfrângere, departe atât de NATO, cât și de UE, ar însemna totuși o victorie.

"Putin va ucide o mulțime de oameni. Va fi o baie de sânge"

Explozia de fervoare patriotică, care a făcut ca centrele de recrutare din Ucraina să fie inundate de voluntari, s-a evaporat. Se estimează că 650.000 de bărbați în vârstă de luptă au părăsit țara, majoritatea trecând ilegal frontiera.

În urmă cu doi ani, trenurile care se îndreptau spre ieșirea din Ucraina transportau aproape exclusiv femei, copii și bătrâni care căutau refugiu. Săptămâna aceasta, aproximativ o treime dintre pasagerii trenului în care se afla corespondentul Politico și care se îndrepta spre ieșirea din țară erau bărbați în vârstă de luptă. Aceștia reușiseră cumva să obțină acte de scutire pentru a putea pleca.

În biroul prezidențial al lui Zelenski de pe strada Bankova, oficialii săi insistă că sunt încă optimiști. Dar ei sunt conțtienți că ajutorul occidental, în special pachetul de sprijin de 60 de miliarde de dolari al președintelui Joe Biden, amânat mult timp de Congres, nu mai poate întârzia prea mult.

Ce ar face Putin dacă Ucraina nu primește ajutorul occidental de care are nevoie pentru a învinge? "Ar distruge complet totul. Totul", a declarat Zelenski, în interviul acordat publicațiilor Axel Springer. Orașele ucrainene vor fi transformate în moloz, iar sute de mii de oameni vor muri, a mai spus președintele ucrainean.

"Oamenii nu vor fugi, cei mai mulți dintre ei. Astfel, el (n.r. - Vladimir Putin) va ucide o mulțime de oameni. Și cum va arăta asta? O baie de sânge", a mai afirmat liderul de la Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Xi Jinping susține că vrea să aducă pacea în Ucraina. Analiștii îl contrazic spunând că sprijinul Chinei pentru Rusia crește
Xi Jinping susține că vrea să aducă pacea în Ucraina. Analiștii îl contrazic spunând că sprijinul Chinei pentru Rusia crește

Liderul Chinei, Xi Jinping, a jucat rolul de „pacificator” al Ucrainei în timpul discuțiilor de marți cu cancelarul german Olaf Scholz.

 

Consecințe devastatoare pentru NATO dacă Rusia va câștiga războiul. Ce s-ar întâmpla cu România
Consecințe devastatoare pentru NATO dacă Rusia va câștiga războiul. Ce s-ar întâmpla cu România

Victoria rușilor în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru NATO, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), o organizație americană de analiză a mișcărilor pe front.

România, menționată de ISW într-un avertisment fără precedent pentru SUA. Ce se poate întâmpla dacă rușii înving Ucraina
România, menționată de ISW într-un avertisment fără precedent pentru SUA. Ce se poate întâmpla dacă rușii înving Ucraina

Într-o analiză publicată, marți, 15 aprilie, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a avertizat SUA că forțele ruse avansează ferm în Ucraina, iar o cădere a acestei țări ar putea aduce probleme pentru NATO.

Delir la Kremlin. Rusia atacă Ucraina, dar anunță că își retrage trupele de ”menţinerea păcii” dintr-o altă zonă a lumii
Delir la Kremlin. Rusia atacă Ucraina, dar anunță că își retrage trupele de ”menţinerea păcii” dintr-o altă zonă a lumii

Rusia a început retragerea trupelor de ”menţinerea păcii” din Nagorno Karabah, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit RIA Novosti.

Comandantul armatei ucrainene spune că ruşii au ca obiectiv să cucerească oraşul Ceasiv Iar până la 9 Mai
Comandantul armatei ucrainene spune că ruşii au ca obiectiv să cucerească oraşul Ceasiv Iar până la 9 Mai

Comandantul forţelor armate ucrainene, Oleksandr Syrski, spune că Rusia îşi concentrează eforturile pentru a străpunge apărarea ucraineană de la vest de Bahmut, pentru a cuceri oraşul Ceasiv Iar.

 

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.