Poliţia anchetează mai multe atacuri la sinagogi din vestul Germaniei

62147358
Shutterstock

Poliţia anchetează mai multe atacuri care au avut loc în noaptea de marţi spre miercuri la sinagogi din vestul Germaniei şi care ar putea avea legătură cu actuala criză din Israel, transmite EFE.

Potrivit poliţiei, au fost începute proceduri împotriva a 13 persoane care sunt bănuite că ar fi participat la incendierea unui drapel al statului Israel în faţa unei sinagogi din Munster.

Preşedintele comunităţii evreieşti din acest oraş, Sharon Fehr, a mulţumit poliţiei pentru rapiditatea cu care a reacţionat atunci când locuitorii din zonă au sunat să anunţe că în faţa sinagogii un drapel al Israelului fusese incendiat.

''Probabil că intervenţia rapidă a poliţiei a împiedicat ca situaţia să degenereze'', a declarat Fehr pentru cotidianul Judische Allgemeine.

''Vreau să le mulţumesc şi locuitorilor din zonă care au anunţat poliţia pentru a încerca să evite arderea drapelului israelian'', a adăugat el.

În Bonn, un atac cu pietre a provocat pagube la faţada unei sinagogi. Trei persoane au fost reţinute. Şi aici a fost incendiat un drapel israelian.

Luni, poliţia din Dusseldorf a deschis o anchetă pentru un atac cu dispozitiv incendiar asupra unui monument ridicat pe locul în care se afla cândva o sinagogă distrusă în perioada nazistă. Persoanele anchetate sunt de origine arabă, iar în sinagoga din Bonn au fost descoperite înscrisuri în limba arabă.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62176286
MAE: Persoanele care au certificat de vaccinare pot intra în Cipru fără test PCR și izolare
Persoanele care călătoresc în Cipru și au certificat de vaccinare anti-Covid sunt exceptate de la obligația de a intra în izolare și de a prezenta un test RT-PCR.
62189580
ONU: Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre „un război la scară mare”
Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre "un război la scară mare", a atenţionat marţi emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, îndemnând cele două părţi să pună capăt "imediat" confruntărilor.
62182164
Aproximativ 250 de morminte vechi de peste 4.000 de ani, descoperite în Egipt.
Arheologii egipteni au scos la iveală circa 250 de morminte vechi de 4.200 de ani, în provincia Sohag, din sudul Egiptului, a anunţat marţi Ministerul pentru Antichităţi, potrivit AFP.