Parlamentul austriac urmează să se pronunţe asupra introducerii vaccinării obligatorii

62236458
Getty

Camera inferioară a parlamentului austriac urmează să supună la vot joi obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19.

Este de aşteptat ca o majoritate clară din legislativul de la Viena să se pronunţe pentru introducerea acestei reguli de la începutul lunii februarie, relatează DPA.

În afară de reprezentanţii formaţiunilor componente ale coaliţiei guvernamentale - Partidul Popular Austriac (ÖVP) şi Verzii -, numeroşi parlamentari din opoziţie (membri ai Partidului Social-Democrat şi ai formaţiunii liberale NEOS) sunt favorabili vaccinării obligatorii a populaţiei contra COVID-19.

Pe de altă parte, planul guvernului a fost criticat dur de Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ, extrema dreaptă).

Vaccinarea obligatorie ar urma să se aplice tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Excepţii vor face femeile însărcinate şi toţi cei pentru care, din motive medicale, vaccinarea nu este autorizată.

Camera superioară a parlamentului austriac (Bundesrat), ce reprezintă landurile federale, ar urma să aprobe legea în 3 februarie.

Noul proiect de lege a făcut obiectul unei dezbateri publice controversate în Austria. Zeci de mii de austrieci demonstrează periodic împotriva măsurilor anticoronavirus impuse de executiv şi perspectivelor privind introducerea obligativităţii vaccinării.

În prezent, aproximativ 70% din totalul austriecilor sunt vaccinaţi cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62233501
Biden: Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România
Preşedintele SUA Joe Biden a declarat, într-o conferinţă de presă, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei.
62237255
Novak Djokovic a investit într-un tratament revoluționar împotriva coronavirusului. Când încep testele
Novak Djokovic a devenit acționarul majoritar al unei companii daneze de biotehnologie, care își propune să lanseze pe piaţă un tratament pentru Covid-19, fără să fie nevoie de vaccinare.
62237252
A explodat o conductă de petrol din Turcia. Cauza deflagrației
Au fost flăcări uriaşe în sud-estul Turciei, după ce o conductă care transporta petrol spre Europa a explodat.