Papa Francisc spune că Vaticanul este implicat într-o misiune secretă de pace în Ucraina

×
Publicitate

Vaticanul este implicat într-o misiune de pace, care are ca scop încheierea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat, duminică, Papa Francisc.  

„Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui”, a spus Suveranul Pontif în avionul care l-a transportat din Ungaria către Vatican, potrivit Reuters.

„Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor. Nu poţi ajunge niciodată la pace prin închidere... Nu este uşor”, a adăugat el.

Papa a adăugat că a vorbit despre situaţia din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban şi cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse din Budapesta.

„În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufiţa Roşie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de drumul către pace", a spus Papa Francisc.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Papa Francisc a pledat pentru pace practic săptămânal şi şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a acţiona ca intermediar între Kiev şi Moscova. Propunerea sa nu a avut succes până acum.

Papa Francisc a vorbit în timpul zborului către Vatican după deplasarea în Ungaria şi despre starea sa de sănătate. În martie, el a fost spitalizat. Suveranul Pontif a spus că a simţit o durere puternică pe fiinalul audienţeii generale de miercuri, 29 martie, şi a încercat să doarmă.

„Nu mi-am pierdut cunoştinţa, dar am avut febră şi la ora 15.00 doctorul m-a dus la spital. Era o ppneumonie puternică şi acută. Slavă Domnului, pot să vorbesc despre asta. Corpul meu a răspuns bine la tratament”, a povestit el.

La 1 aprilie, Papa Francisc a fost externat.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62330204
Cutremur în Italia, luni dimineață. Ce magnitudine a avut
Un cutremur a avut loc, duminică noapte, în sudul Italiei.  
62334908
Zece persoane au fost ucise într-un atac armat în portul Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului
Zece persoane au fost ucise într-un atac armat în portul Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului, unde a fost instituită deja starea de urgenţă din cauza violenţei legate de traficul de droguri, a anunţat duminică poliţia locală, relatează AFP.
62265324
Macron îi transmite din nou lui Zelenski angajamentul său de a-i da "tot ajutorul necesar"
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis din nou duminică omologului său Volodimir Zelenski angajamentul său de a asigura "tot ajutorul necesar Ucrainei pentru a-şi restabili suveranitatea şi integritatea teritorială", a anunţat Palatul Elysée.