Papa Francisc, adus în cărucior în Bazilica Sf. Petru, de Paștele Catolic. Pontiful are probleme de mobilitate

×
Publicitate

După absența de la procesiunea din Vinerea Mare, Papa Francisc li s-a arătat credincioșilor, sâmbătă seară. Sfântul Părinte a condus, la Vatican, Vigilia Pascală - unul din cele mai importante momente din calendarul liturgic al catolicilor.

Papa Francisc a fost adus de Paștele catolic în cărucior în Bazilica Sf. Petru, cufundată în întuneric. După o scurtă rugăciune, în care a părut că-și pierde vocea, a aprins candela pascală, iar impozantul edificiu s-a umplut de luminițe.

Papa Francisc a citit apoi o predică și a botezat opt adulți. Pontiful de 87 de ani se confruntă cu probleme de mobilitate, iar o bronșită l-a forțat recent să delege citirea discursurilor sale.

Anularea din scurt a participării la procesiunea de la Colosseum a alimentat preocupările legate de starea de sănătate precară a Papei şi de capacitatea lui de a conduce mai departe Biserica Catolică.

Papa Francisc: „În întuneric, lăsați să răzbată un strigăt de bucurie: El a înviat! S-a ridicat la Ceruri! Și voi, frații și surorile mele, mici și mari, care vă simțiți copleșiți de viață, care nu vă simțiți demni să cântați, lăsați să se aprindă în inima voastră o nouă flacără, lăsați vitalitatea să vă anime vocea. Este Paștele Domnului. Dragi frați și surori, este sărbătoarea celor vii”.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62156725
Unde e Melania? Întrebarea răsare tot mai des pe buzele americanilor. Ce a răspuns Donald Trump
Unde e Melania? Întrebarea răsare tot mai des pe buzele jurnaliștilor americani care urmăresc evenimentele de campanie ale lui Donald Trump.
62437730
Un protest cu mii de participanți La Tel Aviv a degenerat în scurte confruntări cu forțele de ordine
La Tel Aviv, un protest cu mii de participanți a degenerat în scurte confruntări cu forțele de ordine.
62417865
Milioane de turci sunt așteptați duminică la vot. Partidul lui Erdogan speră să recupereze primăriile din Istanbul și Ankara
Milioane de turci sunt așteptați duminică la vot pentru a-și alege primarii, într-un scrutin cu miză uriașă pentru Recep Tayyip Erdogan.