O tornadă a ras un oraș de fața pământului în SUA. Dezastrul, surprins în imagini | VIDEO

62451228

O tornadă puternică a distrus, marţi, un mic oraş din Iowa, ucigând mai multe persoane şi lăsând cel puţin o duzină de răniţi, au anunţat autorităţile.

Imaginile din oraşul Greenfield arată o traiectorie de distrugere totală, cu case transformate ruine, moloz împrăştiat peste tot şi mai multe turbine eoliene mari dărâmate.

"Această tornadă a devastat o bună parte din acest oraş", a declarat sergentul Alex Dinkla, un purtător de cuvânt al poliţiei de stat din Iowa, în timpul unei conferinţe de presă organizate seara în Greenfield, transmite Reuters, citată de News.ro.

"Putem confirma că au existat mai multe victime în urma acestei tornade", a adăugat el.

Dinkla nu a oferit un bilanţ al morţilor, dar a spus că este posibil ca abia miercuri să poată fi furnizate cifrele.

Cel puţin o duzină de persoane din Greenfield, un oraş cu aproximativ 2.000 de locuitori, au fost rănite în tornadă, a precizat Dinkla. Deoarece spitalul local a suferit pagube în timpul furtunii, aceste persoane au trebuit să fie transferate la unităţi din oraşele învecinate.

"Am trăit aici toată viaţa mea. Mă rog doar ca toată lumea să fi fost în siguranţă, ca toată lumea să fie în siguranţă şi ca nimeni să nu fie rănit", a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune KCCI TV, afiliat CBS, Valerie Warrior, o locuitoare din Greenfield, care se afla în apropierea unora dintre locuinţele demolate.

"A fost înfricoşător, foarte înfricoşător", a adăugat ea.

Alte înregistrări video au arătat vehicule distruse şi pagube importante la o benzinărie din Greenfield, sediul comitatului Adair, care, împreună cu comitatul Adams, care pare să fi fost cel mai afectat de furtunile din Iowa, în colţul de sud-vest al statului.

Cel puţin o persoană, o femeie din comitatul Adams, a fost listată ca fiind o victimă a furtunii, a declarat medicul legist al comitatului, Lisa Brown. Ea a vorbit cu Reuters prin telefon, dar a spus că nu poate oferi încă mai multe detalii.

Guvernatorul statului Iowa, Kim Reynolds, a declarat "urgenţă în caz de dezastru" pentru 15 comitate, inclusiv Adair şi Adams, permiţând utilizarea rapidă a resurselor statului pentru a răspunde la furtună.

De asemenea, în comitatul Adams, cel puţin trei turbine eoliene înalte de aproximativ 25 de etaje au fost aproape rupte în două, iar una dintre ele a luat foc, potrivit KCCI. Acesta a precizat că alte câteva turbine eoliene au fost avariate în Adair County.

Serviciul Naţional de Meteorologie emisese marţi avertismente de tornadă şi avertismente de furtuni puternice pentru o mare parte din Iowa şi alte câteva state din Midwest, inclusiv părţi din Minnesota, şi Wisconsin.

Mai devreme în cursul zilei, serviciul meteorologic a confirmat cel puţin o tornadă deasupra oraşului Rollingstone, Minnesota.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62451199
Un avion de linie turcesc a ajuns pe frontul din Bahmut. Cum a pătruns în zona fierbinte a războiului din Ucraina

Un avion de linie turcesc a intrat în spațiul aerian al orașului Harkov, din Ucraina, înainte de a survola Bahmut, locul unde se dau cele mai aprige bătălii din războiul ruso-ucrainean.

62422170
Israelienii au închis fluxurile video AP din Gaza și au confiscat echipamente. Reacții de proporții la nivel internațional

O transmisiune video live din Gaza a agenției de presă „The Associated Press” a fost întreruptă de autoritățile israeliene iar echipamentul confiscat. Israelienii acuză AP de transmiterea ilegală a unor fluxuri video.

62397729
Descoperirea despre moartea lui Matthew Perry care a schimbat cursul anchetei. Anunțul autorităților americane

La mai bine de şase luni după ce a fost găsit mort la 54 de ani, Departamentul de Poliţie din Los Angeles încă investighează moartea actorului Matthew Perry, care a decedat în octombrie 2023 din cauza efectelor acute ale anestezicului ketamină.

 

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.