O mare putere militară a lumii, anunț privind trimiterea de trupe în Ucraina. „Aş dori să subliniez asta”

62530349
Shutterstock

Ministerul chinez de Externe a negat luni informaţiile potrivit cărora Beijingul s-ar putea alătura unei eventuale misiuni de menţinere a păcii în Ucraina, iniţiată de liderii europeni, scrie POLITICO citând agenţia de presă poloneză PAP.

Potrivit publicaţiei germane Welt am Sonntag, care a relatat iniţial ştirea, „surse diplomatice” anonime de la Bruxelles au declarat că participarea Chinei „ar putea creşte potenţialul de acceptare de către Rusia a forţelor de menţinere a păcii în Ucraina”.

În timp ce preşedintele rus Vladimir Putin a respins total ideea staţionării de trupe din ţările NATO în Ucraina, participarea Beijingului la misiune ar putea consolida perspectivele de succes ale efortului de menţinere a păcii.

„Aş dori să subliniez că informaţiile în cauză sunt complet neadevărate, iar poziţia Chinei cu privire la criza din Ucraina este consecventă şi clară”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist de la PAP pe această temă, potrivit News.ro.

China susţine că este o parte neutră în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar menţine legături economice şi politice strânse cu Moscova, inclusiv prin furnizarea de bunuri cu dublă utilizare, precum veste antiglonţ sau drone. Guvernul comunist chinez numeşte invazia rusă „criza din Ucraina”. În acelaşi timp, nu a condamnat agresiunea rusă sau implicarea soldaţilor nord-coreeni în luptele de pe linia frontului şi se opune sancţiunilor împotriva Rusiei. De asemenea, a existat o cooperare sporită între Beijing şi Moscova în mai multe domenii, inclusiv cel militar, prin efectuarea de exerciţii comune.

Misiunea de menţinere a păcii promovată de o „coaliţie a celor care doresc” este o iniţiativă a Marii Britanii şi a Franţei care urmăreşte să unească guvernele europene aliate pentru a proteja Ucraina după încheierea oricărui acord de pace cu Rusia. Canada şi Turcia ar putea, de asemenea, să se alăture grupului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62530350
Strategia prin care Vladimir Putin vrea să-l „cucerească” pe Donald Trump. Ce i-ar fi trimis șefului de la Casa Albă

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a oferit preşedintelui american Donald Trump un "cadou absolut personal", pe care l-a prezentat săptămâna trecută emisarului special al preşedintelui Statelor Unite, Steve Witkoff, informează luni dpa.

62530348
Pedeapsa primită de un preot din Rusia care s-a fotografiat cu steagul Ucrainei în 2014

Un preot ortodox rus a fost condamnat la 14 zile de detenţie pentru că în 2014 s-a fotografiat cu drapelul Ucrainei, transmite luni Reuters.

62495722
Motivul pentru care o delegație oficială NATO a ajuns în Republica Moldova. Rusia nu e deloc fericită

O delegație oficială NATO se află în vizită oficială în Republica Moldova. Mai exact, reprezintă Adunarea Parlamentară a Alianței iar scopul este cooperarea pentru stabilitate și pace regională.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.