O femeie gravidă a pierdut sarcina după ce iubitul ei i-a pus în băutură un medicament pentru avort

62551028

Un bărbat din Texas a fost acuzat de crimă după ce ar fi pus intenționat un medicament pentru avort în băutura partenerei sale însărcinate, fără ca aceasta să știe, potrivit BBC.

Autoritățile americane au anunțat că Justin Anthony Banta a fost arestat vineri, la finalul unei anchete desfășurate pe parcursul mai multor luni.

Potrivit declarațiilor fostei sale iubite, femeia i-a spus lui Banta, anul trecut, că este însărcinată. Acesta s-ar fi oferit imediat să acopere cheltuielile unui avort, însă ea i-a spus în mod clar că își dorește să păstreze copilul.

După o întâlnire cu Banta într-o cafenea, femeia a început să sângereze abundent și a fost transportată de urgență la spital. Din nefericire, câteva zile mai târziu, a pierdut sarcina.

Anchetatorii au transmis că, în momentul incidentului, femeia era însărcinată în aproximativ șase săptămâni. Un medic a confirmat că sarcina era în parametri normali, cu bătăi puternice ale inimii și semne vitale stabile ale fătului.

Suspiciuni legate de administrarea neautorizată a pastilelor avortive

„Mai târziu, în aceeași zi, victima a relatat că s-a întâlnit cu Banta la o cafenea... și a început să suspecteze că acesta i-ar fi pus în băutură pastile avortive, fără acordul sau cunoștința ei”, se precizează într-un comunicat emis de Biroul Șerifului din comitatul Parker.

Femeia a mai menționat că, imediat după ce i-a spus că este însărcinată, Banta i-a sugerat să comande online pastile pentru avort, cunoscute sub denumirea de Plan C.

Banta a fost audiat de polițiști, care i-au ridicat telefonul mobil, dar ulterior au descoperit că „dovezi cruciale legate de caz” au fost șterse.

Pe lângă acuzația de crimă, el este cercetat și pentru falsificarea de probe fizice. Banta urmează să fie urmărit penal pentru faptele sale.

Statul a introdus o lege în 2022 care prevede sancțiuni civile și penale pentru cei care efectuează avorturi. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Țara în care autorităţile au amputat mâinile a doi bărbaţi condamnaţi pentru mai multe furturi

Autorităţile iraniene au amputat mâinile a doi bărbaţi condamnaţi pentru mai multe furturi şi alte infracţiuni în provincia centrală Isfahan, o pedeapsă rar pusă în aplicare însă prevăzută de codul penal iranian.

Șeful serviciilor de informaţii germane avertizează: Rusia ar putea trimite "omuleţi verzi" pentru a testa fermitatea NATO

Rusia pare hotărâtă să testeze fermitatea Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv prin extinderea confruntării sale cu Occidentul dincolo de frontierele Ucrainei, a declarat luni şeful serviciilor de informaţii externe ale Germaniei.

Premierul slovac Fico sugerează că autoritarismul ar fi mai eficient decât democraţiile din punct de vedere al economiei

Robert Fico a sugerat luni, în timpul unei vizite în Uzbekistan, că statele autoritare ar putea fi mai eficiente decât democraţiile din punct de vedere al economiei şi a cerut o reevaluare a modelului democratic al Europei, informează marţi dpa.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.