Norvegia va folosi 3 vaccinuri pentru a stopa pandemia de Covid-19, de la începutul anului 2021

62152384

Norvegia va folosi trei vaccinuri pentru a stopa pandemia de Covid-19, de la începutul anului 2021.

Norvegia intenţionează să folosească cele trei vaccinuri dezvoltate de Moderna, AstraZeneca şi Pfizer / BioNTech în prima sa campanie de imunizare a populaţiei împotriva Covid-19, a declarat vineri ministrul norvegian al Sănătăţii, Bent Hoeie, relatează Reuters.

În primul semestru al anului 2021, Oslo urmează să primească în total 2,5 milioane de doze, destinate unui număr de 1,25 milioane de persoane - sau 23% din populaţie, în aşteptarea aprobării vaccinurilor de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), transmite Agerpres.

Dozele ar acoperi circa 1,3 milioane de persoane în Norvegia care sunt considerate incluse în grupele de risc, a afirmat ministrul Bent Hoeie, în timp ce 340.000 de membri ai personalului medical aflaţi în contact cu pacienţii vor fi nevoiţi să aştepte.

Norvegia, care nu este membru UE, va avea acces la unele vaccinuri obţinute de Uniunea Europeană datorită Suediei, membru UE, care va cumpăra mai multe doze decât are nevoie şi le va vinde Norvegiei, imediat după Anul Nou.

„Până la Paşti, am putea fi într-o situaţie complet diferită decât suntem astăzi", a declarat oficialul norvegian.

Norvegia va acţiona mai repede decât anunţase anterior. Premierul Erna Solberg a declarat în octombrie că se aşteaptă ca vaccinările să înceapă în prima jumătate a anului 2021.

În Norvegia, primii care vor fi vaccinaţi vor fi rezidenţii căminelor de bătrâni şi "cei mai în vârstă" care locuiesc acasă, urmaţi de persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi adulţii mai tineri cu afecţiuni medicale preexistente.

Oslo va oferi, de asemenea, vaccinuri gratuite care vor face parte din programul naţional de vaccinare al ţării.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62162200
Ce se va întâmpla cu imunologul Anthony Fauci, după venirea lui Joe Biden la Casă Albă

Joe Biden a anunțat că i-a cerut imunologului Anthony Fauci - personalitate foarte respectată în Statele Unite, care face parte din celula de criză a Casei Albe - să facă parte din echipa sa în lupta împotriva COVID-19.

62162183
Motivul pentru care vaccinul Pfizer a fost autorizat în Marea Britanie, dar nu și în SUA

Marea Britanie a devenit miercuri prima ţară din lume care a aprobat vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech împotriva maladiei COVID-19.

61931654
Cine este "Regina escrocheriilor de la Hollywood". Ani de zile a furat identitățile unor oameni celebri

Un bărbat pus sub acuzare în Statele Unite pentru sustragerea mai multor sute de mii de dolari de la profesionişti din industria cinematografică în timp ce se deghiza şi imita o serie de femei influente de la Hollywood, a fost arestat în UK.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.