Noi centrale nucleare se vor construi lângă România. Două state vecine au notificat Bucureștiul

62519471

Ucraina și Bulgaria au notificat autoritățile din țara naostră că demarează proiecte de construire de noi centrale de producție a energiei nucleare.

Statului român i s-a solicitat să comunice dacă dorește să participe la procedurile de evaluare a impactului proiectelor asupra mediului. România trebuie să ofere un răspuns în aproximativ două săptămâni, notează profit.ro.

Convenția ONU de la Espo din 1991 privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, arată că în situația în care un proiect de investiție care urmează să fie realizat pe teritoriul unui stat poate să aibă un efect semnificativ asupra mediului altuia, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului din țara în care urmează să fie implementat proiectul inițiază consultări cu cea din țara potențial afectată cu privire la efectele potențiale transfrontaliere ale proiectului și la măsurile avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte.

Ce construiesc cele două state

Ucraina vrea să construiască două noi reactoare (4 și 5), de câte 1.100 MW, la centrala nucleară de la Pivdennoukrainsk, pe o suprafață de 58 de hectare și cu o suprafață construită de 16 hectare. 

Lucrările pregătitoare au fost demarate în primăvara anului 2024. Centrala are în prezent trei reactoare, cu o putere totală de 2.850 MW.

Bulgaria va construi o nouă unitate la centrala nucleară de la Kozlodui cu putere instalată de circa 1.200 MW. Centrala are acum 2 reactoare funcționale.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62519477
Trump anunță că prima întâlnire cu Putin va avea loc „probabil” în Arabia Saudită. Liderul SUA, mesaj ferm transmis Kievului
Preşedintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că prima sa întâlnire faţă în faţă cu omologul său rus, Vladimir Putin, va avea loc "probabil în Arabia Saudită", transmit AFP şi EFE.
62431499
Distrugerea ordonată de Kim Jong Un pe teritoriul Coreei de Nord. Sudul i-a transmis „încetarea imediată a acestor acţiuni”
Phenianul a distrus un sit din Coreea de Nord care a găzduit reuniuni ale familiilor despărţite timp de decenii de războiul coreean şi de divizarea peninsulei coreene, a anunţat joi Seulul, scrie AFP.
62210956
Român prins cu jumătate de tonă de cocaină în camion. Ce le-a spus vameșilor francezi
Un român a fost prins cu jumătate de tonă de cocaină în camion și a fost arestat de autoritățile franceze. Șoferul român a pretins la controlul de frontieră că livrează cosmetice din Portugalia în Germania.