Nici măcar zonele protejate nu scapă de decretele lui Trump. Președintele SUA mai face o mișcare controversată

62534854

Donald Trump a semnat joi un decret menit să reautorizeze pescuitul comercial într-un vast sanctuar marin situat în mijlocul Oceanului Pacific şi care găzduieşte unul dintre ecosistemele cele mai vulnerabile din lume, informează AFP.

Acest sanctuar, numit Pacific Remote Islands Marine National Monument, fusese înfiinţat în 2009 de preşedintele George W.Bush, apoi extins în 2014 de Barack Obama.

El include astăzi peste 1,2 milioane de kilometri pătraţi de ape protejate - de două ori cât suprafaţa statului american Texas - în jurul a şapte insuliţe din Oceanul Pacific.

Pescuitul comercial, precum şi extracţia de resurse, în special miniere, erau acolo interzise, însă pescuitul tradiţional şi de agrement continuau să fie permise.

Potrivit lui Donald Trump, această interdicţia de pescuit comercial "îi dezavantaja pe pescarii comerciali cinstiţi din SUA", obligându-i "să pescuiască mai departe în larg în apele internaţionale, pentru a rivaliza cu flote străine prost reglementate şi puternic subvenţionate".

Iar "un pescuit comercial corect administrat nu ar pune în pericol obiecte de interes ştiinţific şi istoric" protejate de sanctuar, a afirmat Trump.

Zonele maritime care formează sanctuarul adăpostesc recife de corali virgine, precum şi numeroase specii pe cale de dispariţie, printre care păsări de mare şi unele specii de rechini şi balene, şi se numără printre mediile tropicale marine cele mai imaculate şi vulnerabile de pe planetă, în special în faţa schimbărilor climatice.

După revenirea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie, republicanul, făţiş eurosceptic, atacă numeroase norme de mediu şi desfăşoară o politică de dereglementare pentru a favoriza economia.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62314881
O universitate din Franța oferă "azil științific" pentru cercetătorii prigoniți de Trump: A primit sute de cereri
Oferta lansată de o universitate franceză generează interes în rândul cercetătorilor americani, pe fondul represiunii administrației Trump împotriva mediului universitar.
62536355
Un copil de 4 ani a fost uitat pe munte de mama lui, care și-a dat seama că l-a pierdut abia la finalul excursiei
Un copil de patru ani se afla pe terenul de joacă din Grünberg, când grupul cu care venise pe munte se îndrepta spre vale. Mama lui a observat lipsa acestuia abia în momentul în care cobora cu telecabina, relatează Nachriten.at.
62536351
Cum a pierdut un șofer de autobuz 84.000 de dolari după ce a furat 7 dolari din biletele pasagerilor
Un șofer de autobuz cu 29 de ani de experiență a pierdut pachetul de pensionare în valoare de 84.000 de dolari după ce a fost concediat pentru furtul a 7 dolari din biletele pasagerilor, potrivit unei decizii a Curții Supreme din Japonia.