Kremlinul, despre speculațiile privind folosirea armelor nucleare: Răspândesc doar frică

62249196
Getty

Speculaţiile că Kremlinul ar putea folosi armele nucleare în lupta pentru teritoriile anexate de Rusia de la Ucraina doar răspândesc frica, afirmă Moscova, relatează vineri DPA.

"Oamenii care vorbesc despre escaladarea nucleară se comportă foarte iresponsabil', potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat de Agerpres.

Moscova a declarat anterior că Rusia îşi va apăra teritoriul cu orice mijloace necesare, conducând la speculaţii cu privire la utilizarea armelor nucleare pe fondul anexărilor.

Peskov a declarat că doctrina militară rusă statuează că forţa nucleară este posibilă doar dacă "însăşi existenţa Rusiei" este în joc, susţinând că "formularea corectă este foarte importantă".

Printre altele, Kremlinul a declarat vineri că trebuie încă "clarificat" dacă Rusia anexează totalitatea regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie sau doar părţile pe care le ocupă, adaugă France Presse.

"În ceea ce priveşte (graniţele) regiunilor Herson şi Zaporojie, trebuie să clarific", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, cu două ore înainte de ceremonia la care Vladimir Putin urmează să oficializeze anexarea a patru regiuni ale Ucrainei.

Celelalte două regiuni Doneţk şi Lugansk vor fi anexate în întregime, Moscova recunoscând suveranitatea regimurilor separatiste proruse la sfârşitul lunii februarie, chiar înainte de asaltul rusesc asupra Ucrainei.

Potrivit think tank-ului american ISW (Institute for the Study of War), Moscova controlează 72% din suprafaţa regiunii Zaporojie.

Şi aproximativ 88% din Herson şi capitala sa omonimă sunt sub ocupaţie rusă, potrivit aceleiaşi surse.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62291932
Putin proclamă oficial anexarea a patru provincii ucrainene. „Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”. VIDEO
Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a semnat documentele de anexare.
62280882
Prima reacție a lui Zelenski după atacul asupra convoiului civil din Zaporojie, soldat cu 25 de morți
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condamnat atacul cu rachete ruseşti împotriva unui convoi umanitar în Zaporojie, în sudul Ucrainei, care, potrivit Kievului, s-a soldat cu cel puţin 25 de civili morţi.  
62291923
Separatiștii pro-ruși din Donețk sunt în sărbătoare. Oamenii au ieșit pe străzi și au fluturat drapelul Rusiei | GALERIE FOTO
Kremlinul găzduiește, vineri, o ceremonie în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.