Moscova ameninţă Londra cu represalii militare dacă Ucraina foloseşte armamentul britanic împotriva teritoriului rus

62444872
Getty

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi ”armament britanic” împotriva unor ţinte în Rusia, ameninţă Ministerul rus de Externe.

Rusia a avertizat luni Marea Britanie că dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militare britanice amplasate atât în Ucraina cât şi în alte ţări, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Ambasadorul britanic la Moscova, Nigel Casey, a fost citat luni la MAE rus în urma declaraţiilor ministrului Cameron, care a spus săptămâna trecută în timpul unei vizite la Kiev că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei.

Potrivit unui comunicat emis de MAE rus, ambasadorul britanic "a fost avertizat că răspunsul faţă de atacurile ucrainene asupra teritoriului rus cu arme britanice poate fi orice instalaţie şi echipament militar britanic pe teritoriul Ucrainei sau în exterior".

"Rusia vede în declaraţiile lui Cameron o confirmare a escaladării grave şi a implicării crescânde a Londrei în acţiunile militare de partea Kievului", se arată în acelaşi comunicat al MAE rus.

De asemenea, acesta din urmă consideră afirmaţiile "belicoase şi provocatoare" ale ministrului britanic de externe ca fiind o "recunoaştere de facto a implicării ţării sale ca parte în conflict". Prin urmare, mai menţionează MAE rus, ambasadorul britanic a fost atenţionat asupra "consecinţelor catastrofice ale acestor paşi ostili ai Londrei".

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62439190
Hamas a anunțat că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar. Răspunsul Israelului
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP.  
62418890
NATO, UE şi SUA condamnă exerciţiile nucleare "iresponsabile" ruseşti. Moscova speră să calmeze spiritele
NATO, UE şi SUA au calificat luni drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova.
62447097
Cei trei surferi găsiți morți într-unul dintre cele mai periculoase state mexicane ar fi avut câte un glonț în cap
Triplă crimă sângeroasă descoperită într-o regiune izolată de pe coasta de vest a Mexicului. Trei turiști străini, doi australieni și un american veniți la surf în zona Baja California, au fost găsiți fără viață pe fundul unei fântâni.