Moscova a rămas fără locuri în închisori. În ce condiții stau miile de protestatari arestați

×
Publicitate

Mii de oameni arestaţi la protestele anti-Kremlin din Rusia, în ultimele săptămâni, sunt încă în arestul poliţiei ruse.

Mulţi dintre ei au petrecut ore sau chiar zile în autobuzele care i-au ridicat de la proteste, alţii au ajuns în închisori improvizate, pentru că aresturile din Moscova, de exemplu, sunt pline până la refuz.

Imagini care arată condiţiile în care sunt ţinuţi susţinătorii lui Alexei Navalnîi au ajuns pe internet, iar unii dintre cei aflaţi în arest spun că au fost maltrataţi de forţele de securitate.

Imaginile cu trupele de intervenţie ruse în acţiune, în timp ce saltă protestatari la mitingurile pro-Navalnîi au făcut înconjurul lumii. Mii de oameni au fost reţinuţi, iar unii dintre ei spun că au fost maltrataţi în arest.

Alena Kitaeva, protestatară: "Eram singură într-o încăpere, împreună cu patru poliţişti şi unul mi-a spus: "ce, vrei o pungă de plastic pe cap?". Pe un raft era o pungă de plastic, parcă ar fi fost pregătiţi pentru asta."

Un purtător de cuvânt de la Kremlin a declarat că, dacă abuzurile reclamate ar fi fost reale, femeia ar fi trebuit să depună plângere... deşi ea e momentan în arest.

Forţele de ordine au reţinut atât de mulţi oameni la protestele din ultima perioadă, încât Moscova a rămas fără locuri în închisori. Pe reţelele sociale au apărut imagini cu oameni înghesuiţi în autobuzele poliţiei, aşteptând ore întregi şi chiar zile ca autorităţile să-i bage în seamă.

Alexander Golovaci este unul dintre avocaţii organizaţiei lui Alexei Navalnîi. A fost reţinut la un protest, în urmă cu o săptămână.

Alexander Golovach, avocat: "Am fost dus la o secţie de poliţie împreună cu alţi 25 de oameni, am fost ţinuţi acolo trei zile şi în prima dintre ele nu am primit nici mâncare, nici apă şi nu ne-au să mergem la toaletă."

Saharovo este o fostă tabără pentru migranţi, transformată acum în centru de detenţie pentru cei reţinuţi la mitingurile pro-Navalnîi. Oamenii închişi aici au făcut publice imagini care arată celule pline de oameni, care stau în condiţii sanitare jalnice.

- Condiţiile sunt foarte rele, nu avem nici măcar saltele şi oamenii stau aşa de o zi şi jumătate.

Printre cei reţinuţi este şi Serghei Smirnov, un jurnalist trimis după gratii pentru că a repostat pe reţelele sociale o glumă despre care instanţa a spus că incită oamenii să participe la un miting neautorizat.

Sergey Smirnov: "Am petrecut multe ore într-o celulă mică, 28 de oameni într-o celulă de opt persoane. Astea sunt nişte condiţii foarte grele."

Între timp, mass-media pro-Kremlin difuzează imagini cu muncitori entuziaşti care îşi arată susţinerea pentru preşedintele Vladimir Putin.

Într-o serie imagini, de exemplu, câteva sute de oameni formează cuvintele "Preşedintele Nostru" în curtea unei fabrici.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a recunoscut că închisorile sunt pline, dar a adăugat că reacţia forţelor de ordine la protestele masive a fost una justificată. A adăugat apoi că, citez, "Nu există represiune în Rusia".

În faţa centrelor de detenţie, prietenii şi rudele celor încarceraţi aduc apă şi mâncare pentru cei reţinuţi.

- Încearcă să ne intimideze, iar treaba noastră aici e să le arătăm celor arestaţi că au susţinere şi că suntem împreună în asta. E singura cale de a construi o societate şi de a o consolida.

În ultimele zile, apropiaţii lui Navalnîi nu au mai făcut apel la susţinătorii lui să iasă în stradă - cel puţin pentru moment. Cei din echipa disidentului spun că vor să se regrupeze şi aşteaptă ca cei arestaţi să fie eliberaţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Fostul diplomat american George Shultz s-a stins din viață. "A jucat un rol cheie în modificarea cursului istoriei"

George Shultz, fostul secretar de stat al preşedintelui american republican Ronald Reagan şi arhitect important al diplomaţiei americane de la sfârşitul Războiului Rece, a decedat sâmbătă la vârsta de 100 de ani, a anunţat duminică Hoover Institute.

Biden: SUA nu vor ridica sancțiunile asupra Iranului, atât timp cât Teheranul nu va respecta angajamentele

Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu va ridica sancţiunile împotriva Iranului atât timp cât acesta nu îşi va respecta angajamentele în ceea ce priveşte programul său nuclear, informează duminică AFP şi Reuters.

Țara care și-a închis școlile aproape un an din cauza pandemiei de COVID-19

Sute de mii de elevi iordanieni au revenit duminică în băncile şcolilor, la aproape un an de la închiderea lor din cauza pandemiei de coronavirus şi în condiţiile în care numărul de contaminări este în scădere în Iordania.

Recomandări
Problema urșilor din România, fără rezolvare. Autoritățile, cercetătorii și activiștii au răspunsuri diferite: „E haos total”

Țara dintre oameni și urși”, partea a II-a. Oamenii cer siguranță. ONG-urile cer protecție pentru animal. Vânătorii, intervenție. Autoritățile schimbă proceduri, dar bâjbâie mult și ineficient. 

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.