Momentul în care un coiot atacă un copil de un an și șapte luni, chiar sub privirile mamei | VIDEO

62334487

Chirurgul Kelly Pirozzi, din Arizona, SUA, a rămas șocată după ce fiul ei de un an și șapte luni a fost pus la pământ și mușcat de un coiot, miercuri după-amiază.

 

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care animalul se furișează pe lângă copil, apoi îl pune la pământ pe micuț.

Coiotul îi eliberează apoi brațul băiatului, după ce acesta începe să țipe, în timp ce mama sa se întoarce și își ia în brațe copilul.

Băiețelul a suferit câteva răni minore în urma atacului, scrie Mirror.

Mama lui a declarat că atacul „s-a întâmplat atât de repede”, dar din fericire, băiatul nu a suferit alte răni.

Atacul vine la doar trei zile după ce un coiot a atacat un băiat în apropierea unui teren de joacă al unei școli, aflată la 800 de metri de casa chirurgului.

Băiatul avea „urme de zgârieturi pe abdomen”, potrivit lui Darren Julian, un specialist în fauna urbană din cadrul Arizona Game and Fish, care crede că atacurile sunt legate de același coiot.

El a spus că atacurile recente sunt neobișnuite, deoarece nu au mai avut loc astfel de incidente în zona Phoenix din 2017.

Cu toate acestea, el i-a avertizat pe părinți să rămână „foarte vigilenți”, chiar și în propriile curți.

Departamentul de vânătoare și pescuit din Arizona a precizat într-un comunicat că acest „coiot nu arată prea multă teamă față de oameni și este posibil să fi fost hrănit ilegal în trecut”.

Departamentul Game and Fish a confirmat că desfășoară mai multe patrule în zonă, în urma incidentelor recente.

Polițiștii le-au spus oamenilor care locuiesc în zonele respective să își țină animalele de companie în casă, coioții fiind cunoscuți pentru că se hrănesc cu pisici, câini sau alte animale mai mici.

Între timp, un cățeluș din Oklahoma, Texas, SUA, a scăpat cu bine după ce a fost atacat de un coiot pe 18 martie.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62334483
Una dintre cele mai dure poliții din lume recurge la exorcizare împotriva infractorilor. Polițiștii trag în timp ce se roagă

Şeful poliţiei columbiene, cunoscut pentru declaraţiile provocatoare, a declarat că a recurs, alături de alţi poliţişti, la exorcizare şi rugăciuni în lupta împotriva criminalităţii şi a celor mai puternici reprezentanţi ai acesteia precum Pablo Escobar.

 

62334482
O mamă a folosit aplicația de urmărire a iPhone-ului și a avut parte de un șoc. Unde și-a găsit fiul dispărut de acasă

O mamă a folosit o aplicație de urmărire a iPhone-ului pentru a-și găsi fiul, care zăcea mort într-un șanț, după ce acesta nu s-a întors acasă după o ieșire în oraș.

62334481
Descoperire ieșită din comun: 2.000 de capete mumificate de berbeci. Ce semnificație au

Cel puţin 2.000 de capete mumificate de berbeci datând din timpul dinastiei Ptolemeice, precum şi o structură somptuoasă din timpul Vechiului Regat au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea, situat în oraşul antic Abydos, din sudul Egiptului.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.