Moartea Reginei Elisabeta a II-a. Ce a decis regele Charles cu privire la împlinirea unui an de la decesul mamei sale

62286997
Getty

Regele Charles al Marii Britanii nu va marca împlinirea unui an de la moartea mamei sale, fosta regină Elizabeth a II-a, printr-un eveniment public oficial sau o reuniune privată a familiei, a declarat vineri un purtător de cuvânt regal.

Regele Charles, în vârstă de 74 de ani, a urcat pe tron la 8 septembrie, imediat după moartea mamei sale, Elizabeth, informează Reuters, citat de news.ro.

Moartea monarhului în vârstă de 96 de ani, cel mai longeviv rege sau regină, care a domnit cel mai mult timp în Marea Britanie, a provocat o revărsare de emoţie în întreaga lume. Regatul a trecut printr-o perioadă de doliu de 10 zile, iar la înmormântare au venit mii de personalităţi din străinătate şi zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile din centrul Londrei.

Însă împlinirea unui an de la tristul eveniment nu va fi acum un eveniment marcat public.Regele şi soţia sa, regina Camilla, vor petrece această zi în linişte, în privat, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham. Procedând astfel, Charles calcă pe urmele mamei sale, care obişnuia să petreacă în acelaşi mod ziua în care a murit tatăl său.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62373260
Slovenia, lovită de inundaţii de proporţii „biblice”. Apa a atins 2 metri în unele locuri. VIDEO

Ploi torenţiale descrise de salvatori ca fiind de proporţii „biblice" au lovit vineri nordul şi vestul Sloveniei.

62373245
„Bumbacul va înflori”. Ucrainenii spun că atacurile asupra depozitelor de petrol din Crimeea sunt inevitabile

Atacurile asupra unei importante instalaţii de depozitare a petrolului din Crimeea ocupată de Rusia sunt "inevitabile", a declarat un oficial ucrainean.  

62372212
MAE a realizat demersurile necesare pentru evacuarea celui de-al cincelea cetăţean român din Niger

MAE a realizat demersurile necesare pentru evacuarea celui de-al cincelea cetăţean român din Niger, după ce în urmă cu o zi alţi patru români au fost evacuaţi.  

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.