Medvedev are o nouă declarație halucinantă: ”Pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată. Mulți preferă această opțiune”

62356418
Profimedia

Fostul preşedinte rus şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că Ucraina va trebui "să se predea necondiţionat" în cazul în care ar renunţa la un acord de pace cu Rusia, potrivit EFE.

"În cazul în care respinge pacea, pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată, iar mulţi din Rusia preferă această opţiune", a afirmat Medvedev într-un discurs rostit la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, ce a fost difuzat de televiziunea de stat.

Rusia este pregătită pentru negocieri de pace, dar insistă asupra faptului că acestea trebuie să ţină seama de circumstanţele actuale, a spus el, făcând referire la anexarea a patru regiuni ucrainene în 2022.

În acelaşi timp, responsabilul rus a afirmat că predarea necondiţionată a Ucrainei este o "formulă de pace" care "există şi în dreptul internaţional".

Cu toate acestea, fostul preşedinte rus, cunoscut pentru declaraţiile sale controversate pe reţelele de socializare, a asigurat că "există o nevoie urgentă nu numai de negocieri", ci şi de elaborarea unor proceduri care să garanteze o "pace durabilă".

"Prin urmare, sunt necesare garanţii juridice internaţionale pe termen lung pentru a elimina cauzele profunde ale conflictului şi pentru a preveni repetarea acestuia",
a subliniat el.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat impunerea de "termene artificiale" pentru negocierile de pace între Moscova şi Kiev.

"Încercarea de a crea un calendar artificial pentru dialog, presiunile, ultimatumurile, ameninţările, şantajul, alimentarea tensiunilor prin intermediul media controlate de grupuri de putere occidentale sau crearea unei agitaţii nesănătoase sunt absolut contraproductive", a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Etapele viitoare ale negocierilor cu Kievul vor depinde de realizarea a ceea ce părţile au convenit la 16 mai la Istanbul, a spus reprezentanta diplomaţiei ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62497633
Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat noi sancțiuni care vizează așa numita ”flotă fantomă” a Rusiei

Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei. În schimb, președintele Statelor Unite ezită să impună alte asemenea măsuri de presiune.

62545258
Cine este românul acuzat că a incendiat proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer. A vorbit doar în rusă | FOTO

Un cetățean român, Stanislav Carpiuc, a fost arestat în legătură cu trei incendii, de la casa și mașina premierului britanic Keir Starmer.

62545237
Partidul pro-rus din Bulgaria îndeamnă la revoltă armată împotriva adoptării euro. ”Perversiune morală și sexuală”

Partidul pro-rus Renașterea îi îndeamnă pe bulgari la revoltă armată împotriva adoptării monedei euro. Liderul care a cerut explicit bulgarilor să se înarmeze și să iasă în stradă a spus că zona euro este o ”perversiune morală și sexuală”.

 

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.