Masacru în Tripoli, după un raid aerian al rebelilor mareşalului Haftar

62102204
AFP

Atac al aviaţei rebelilor asupra unei şcoli militare din Tripoli, soldat cu 28 de morţi

Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite sâmbătă într-un raid aerian împotriva unei şcoli militare la Tripoli, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Guvernul de uniune naţională (GNA), relatează AFP.

"Un raid aerian contra şcolii militare din Tripoli a ucis 28 de cadeţi şi a rănit alţi câteva zeci", a declarat Amin al-Hashemi.

Această şcoală se află la Al-Hadba Al-Khadra, un cartier rezidenţial din capitala libiană sub controlul GNA.

În momentul bombardamentului, cadeţii se aflau în curtea principală înainte de a merge la dormitoare, a precizat purtătorul de cuvânt.

Periferia de sud a oraşului Tripoli este scena unor lupte violente de la 4 aprilie, începutul ofensivei mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, pentru a cuceri capitala Libiei, sediul GNA recunoscut de ONU.

Forţele GNA au acuzat pe pagina lor de Facebook trupele pro-Haftar că au efectuat acest raid, publicând imagini cu răniţi şi victime.

Până în prezent, forţele pro-Haftar nu au revendicat lovitura.

Scufundată în haos de la prăbuşirea lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia este pradă luptelor de influenţă. Două autorităţi îşi dispută controlul: GNA recunoscut de ONU şi un guvern şi un parlament în estul libian sub controlul mareşalului Haftar.

În repetate rânduri, Misiunea ONU în Libia (UNSMIL) a cerut ca sectoarele civile să fie ferite de loviturile ce "ar putea constituit crime de război".

De la începutul ofensivei împotriva Tripoli, peste 280 de civili au fost ucişi, potrivit ONU. Peste 2.000 de luptători şi-au pierdut viaţa şi 146.000 de libieni au fost deplasaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62100763
Mesajul Papei Francisc după criza iraniană: "Războiul nu aduce decât moarte şi distrugere"
Papa Francisc a făcut apel duminică la dialog şi reţinere la două zile după uciderea unui important comandant militar iranian de către Statele Unite, relatează Reuters şi AFP.
62102198
Încă o conductă rusească de gaze străbate Europa. Ţările care "iau căldură" de la Kremlin
Rusia a început să livreze gaze naturale spre Europa via noul gazoduct TurkStream, a declarat duminică directorul companiei Bulgartransgaz, operatorul reţelelor de transport de gaze naturale din Bulgaria.
62060437
Oficialii de la Teheran se vor întâlni duminică noapte. Ce planuri au
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a declarat că oficialii din Republica Islamică plănuiesc să se întâlnească duminică noapte.