Mărturiile unui criminal din grupul Wagner care vrea să se alăture Ucrainei în luptă. Cum a ajuns să se predea

62287962
meduza.io

Un jurnalist al publicației ucrainene censor.net, Yuriy Butusov, a publicat pe canalul său de YouTube un interviu cu un bărbat ce a mers să lupte în Ucraina ca parte a grupului Wagner.

Spune că se numește Yevgeny Nuzhin și că a fost prizonier în închisoarea Ryazan începând cu anul 1999.

El a fost condamnat la 24 de ani de închisoare după ce a omorât o persoană și a rănit o alta, plus încă patru ani pentru tentativă de evadare.

Nuzhin a povestit că, în luna iulie a acestui an, un om de afaceri, posibil proprietarul Wagner PMC, Yevgeny Prigozhin, a fost adus la acea închisoare cu un elicopter. Toți prizonierii au fost duși să-l aștepte ca într-o paradă, acesta invitându-i la război.

„Ne-a promis milă. Salarii de 100.000 de ruble. Dacă ești ucis, 5 milioane de ruble familiei”, a spus acesta.

92 de persoane au decis să meargă în Ucraina, inclusiv Nuzhin. În august, Prigozhin s-a întors din nou la închisoare, moment în care bărbatul a aflat că va intra în grupul Wagner. Bărbații au plecat la sfârșitul lunii august și au fost duși cu elicoptere în regiunea Luhansk, la un centru de pregătire, unde au stat timp de o săptămână, până pe 2 septembrie. Li s-a dat uniforme și arme.

Din prizonieri s-a format o unitate de asalt, după spusele bărbatului.

„După cum am înțeles, deținuții erau carne de tun. Dacă nu făceai ce trebuia sau făceai greșit, te eliminau. Te împușcau. Este ceea ce numesc resetare de la zero”, a mărturisit Nuzhin.

Potrivit lui, unul dintre pușcăriași ar fi fost împușcat pentru că vorbea prea mult și ar fi fost îngropat lângă „tabăra de antrenament”.

Misiunea lui Nuzhin a durat doar două zile.

„Am decis să renunț acum mult timp. Când eram în tabără a început totul, m-am uitat la televizor. Aveam un telefon, m-am uitat pe YouTube. Aici (în Ucraina) există Legiunea Rusă, au făcut un apel să luptăm alături de ei. Și apoi, când a început mizeria asta, am decis că atunci când voi ajunge, mă voi preda și voi încerca să ajung acolo”, a povestit el.

Acum, bărbatul susține că i-ar plăcea să lupte de partea Ucrainei.

„Nu e ca și cum Ucraina a atacat Rusia. Iar Putin a atacat Ucraina. Rudele mele trăiesc aici. Unchiul este în regiunea Ivano-Frankivsk, iar sora este în Liov”, a mai spus el.

Ce este Grupul Wagner

Grupul Wagner este cunoscut ca armata privată a lui Vladimir Putin și este considerat cea mai mare companie militară privată din lume.

Această formațiune nu există în mod oficial, însă, potrivit BBC, se crede că până la 10.000 de oameni ar fi avut cel puțin un contract cu Wagner de când grupul a început să lupte alături de separatiștii pro-ruși în Ucraina, în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62277295
Viktor Orbán, discurs anti-UE și pro-Rusia: Ungaria se va opune prelungirii sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Premierul ungar Viktor Orbán, aflat într-o vizită în Kötcsé, a ținut un nou discurs anti-UE și pro-Rusia în care afirmă că se va opune prelungirii sancțiunilor UE împotriva Rusiei.  

62256811
Un cuplu „răzbunător” din Vietnam a efectuat un atac cibernetic împotriva Intercontinental Hotels Group „pentru distracţie”

Un cuplu „răzbunător” din Vietnam a efectuat un atac cibernetic împotriva Intercontinental Hotels Group, proprietarul Holiday Inn, „pentru distracţie”.

62278860
Un bărbat de 71 de ani a fost condamnat pentru două crime comise acum 40 de ani. Cum a fost prins

Un bărbat din Colorado a fost condamnat în urma unei crime de gradul întâi și a altor ilegalități comise în cazul uciderii a două femei ale căror trupuri au fost găsite în apropiere de stațiunea montană din Breckenridge în 1982.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Vlcsnap 2026 10 01 07h48m37s719
Un pasager Flydubai a declarat că a salvat avionul după ce a preluat comenzile. A ştiut ce să facă datorită unei emisiuni TV

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit miercuri la aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv, cu pasagerii veniţi din Arabia Saudită al căror avion a fost deviat în urma unui incident grav apărut în cabina piloţilor. 

Ancheta cnair 2
Un drum expres din România a fost construit după un chestionar al CNAIR în trafic. Cum răspund acum șoferii la întrebări

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere derulează, de miercuri, o cercetare privind traficul de pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale.