Marine Le Pen a anunţat că va scoate Franţa din NATO dacă va câştiga alegerile prezidenţiale

62240669
Getty

Marine Le Pen, candidata partidului de extremă dreapta Rassemblement national la președinția Franței, a declarat că va scoate țara sa din NATO dacă va câștiga alegerile, care vor avea loc în aprilie, potrivit Le Figaro.

Într-un discurs susținut sâmbătă la Reims, Le Pen a declarat că își dorește ca Franța să se retragă din comandamentul NATO „ca să nu mai putem fi târâţi în conflictele altora".

„În această lume, țara noastră trebuie să aibă o voce puternică”, în special datorită locului său în Consiliul de Securitate al ONU, a mai afirmat Marine Le Pen.

 

Consiliului de Securitate are cinci membri permanenți, cu putere de veto asupra oricărei rezoluții: China, Franţa,
Rusia, Marea Britanie și SUA.

„Francofonia, în special în Africa, trebuie să fie unul dintre vectorii de influenţă (...) Trebuie să ne apărăm liber interesele, să renunţăm la logica militantă a blocurilor şi să revenim la strategia egalităţii care a făcut ţara noastră mare”, a mai spus ea.

Franţa s-a mai retras odată din structurile militare ale NATO în 1966, în urma unor dispute cu SUA şi Marea Britanie privind politicile nucleare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62216706
Portugalia elimină restricţiile anti-Covid pentru călătorii din UE
Portugalia va elimina, începând de luni, restricţiile pentru călătorii care deţin un certificat sanitar european şi nu le va mai cere să prezinte un test negativ de Covid-19 înainte de a intra pe teritoriu, potrivit unui decret publicat duminică.
62240659
Un cursant Navy SEAL a murit, iar altul este spitalizat, după antrenamentul numit „Săptămâna Iadului”
Un cursant Navy SEAL a murit vineri, iar un al doilea a fost internat în San Diego, după ce au finalizat ceea ce este cunoscută sub numele de „Săptămâna Iadului”.
62126631
Omicron face ravagii în Rusia: 661 de morți și 180.000 de cazuri în ultimele 24 de ore
Numărul de cazuri confirmate de coronavirus în Rusia a ajuns duminică, 6 februarie, la 180.071 în ultimele 24 de ore, ajungând astfel la 12.810.118 în total, a anunțat centrul de criză anti-coronavirus.