Maia Sandu, după victoria din alegerile prezidențiale din Republica Moldova: "Diaspora, ești uimitoare!" | VIDEO

62495806

Realeasă în funcția de președintă a Republicii Moldova, conform rezultatelor preliminare, Maia Sandu a ieşit la declaraţii după miezul nopţii pentru a le mulţumi alegătorilor şi pentru a transmite un mesaj de unitate.

"Moldova, eşti o învingătoare! Azi, dragi moldoveni, aţi oferit o lecţie de democraţie, demnă de a fi scrisă în manualele de istorie. Azi, voi aţi salvat Moldova", şi-a început Maia Sandu alocuţiunea.

"În alegerea noastră pentru un viitor demn nu a pierdut nimeni", a subliniat aceasta.

"Libertatea, adevărul şi dreptatea au învins. Moldova a reuşit să-şi arate voinţa şi puterea prin votul fiecăruia dintre noi", a arătat Maia Sandu.

"Am dovedit că uniţi reuşim să învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze", a adăugat Maia Sandu, referindu-se la tenativele de interferenţă, influenţare şi cumpărare de voturi pe care le-a acuzat anterior venind dinspre Moscova.

Ea le-a mulţumit alegătorilor pentru că au ieşit la vot, indiferent de opţiunea făcută, şi a spus că a înţeles că votul care i-a fost acordat este unul condiţionat, promiţând că va face schimbări şi subliniind că prioritară este accelerarea luptei anticorupţie şi pentru o justiţie eficientă.

Aleasă graţie voturilor din diaspora, Maia Sandu a avut câteva cuvinte special pentru moldovenii plecaţi în străinătate: "Diaspora, eşti uimitoare! Diaspora noastră ne-a mai dat astăzi o lecţie din care fiecare dintre noi trebuie să tragem învăţăminte. Moldovenii noştri de departe au arătat din nou că Moldova bate în piepturile lor la fel de puternic cum bate în piepturile noastre, cei de aici, de acasă", a spus Maia Sandu în discursul căreia a existat şi cuvântul "familie" şi numeroase referinţe la ideea de unitate.

Maia Sandu a lăudat Chișinăul

Ea a lăudat şi mobilizarea "extraordinară" de care a dat dovadă Chişinăul şi mai ales tinerii, care "au impresionat cu o mobilizare istorică la vot".

Ulterior, ea a transmis mesajul şi în limba rusă, dorind să arate că se adresează şi comunităţilor rusofone din ţară care preponderent au votat pentru contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, el însuşi un prost vorbitor de limba română.

După ce a răspuns la două întrebări, fiind în evidentă pierdere de voce, Maia Sandu a părăsit sala unde a făcut declaraţiile de presă în aplauzele jurnaliştilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Propaganda rusă a aruncat prosopul. „Maia Sandu a devenit președinte cu voturile diasporei”

Un site pro-rus anunță că Alexandr Stoianoglo a fost învins de Maia Sandu în finala prezidențială din Republica Moldova.

Mesajul transmis de Stoianoglo la finalul alegerilor prezidențiale din R. Moldova: "Țara nu e doar un punct pe hartă"

Candidatul PSRM la preşedinţia R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, a venit cu un mesaj de mulţumire adresat alegătorilor după închiderea secţiilor de votare.

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Mesajul Maiei Sandu pentru cei peste 1,6 milioane de moldoveni care au votat

Marea majoritate a secţiilor de votare din Republica Moldova şi-au închis uşile la ora 21:00, la finalizarea votului pentru alegerea preşedintelui ţări. Excepţie fac secţiile de votare în faţa cărora mai sunt prezenţi alegători.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!