Maia Sandu a reafirmat la NATO angajamentul Republicii Moldova pentru pacea şi securitatea regională

62495467
Shutterstock

Parteneriatul pentru Pace între Republica Moldova şi NATO "a contribuit la un mediu mai sigur pentru cetăţeni, la întărirea capacităţilor de apărare ale armatei", a declarat marţi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

În cadrul unei vizite la cartierul general al Alianţei Nord-Atlantice, şefa statului a avut o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, se arată într-un comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău.

Discuţiile s-au concentrat pe securitatea regională, ameninţările hibride - inclusiv interferenţa în alegeri şi corupţia electorală - şi pe necesitatea unor acţiuni comune pentru protejarea democraţiilor din regiune.

Adresându-se Consiliului Nord-Atlantic (NAC), principala structură decizională a NATO, formată din reprezentanţii celor 32 de state membre, preşedinta Maia Sandu a subliniat eforturile Republicii Moldova de a menţine pacea şi stabilitatea cu un război la graniţă şi de a-şi consolida rezilienţa în faţa ameninţărilor hibride.

Şefa statului a atras atenţia asupra tacticilor de interferenţă externă în procesele democratice, precum finanţarea ilicită a partidelor şi manipularea informaţiilor, care subminează democraţia şi încrederea cetăţenilor. Preşedinta a evidenţiat şi importanţa cooperării internaţionale pentru apărarea democraţiilor în lume şi promovarea păcii.

Vizita la cartierul general al NATO subliniază angajamentul Republicii Moldova de a coopera cu ţările partenere pentru a asigura securitatea cetăţenilor, de a proteja procesele democratice în ţara noastră şi de a consolida rolul său ca partener de încredere în securitatea regională, se mai precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62498766
Cum vrea Olaf Scholz să salveze industria auto germană după o prăbușire a vânzărilor. ”Stimulentele europene sunt soluția”

Cancelarul în exerciţiu german Olaf Scholz, care se află în campanie în vederea unei realegeri, cere introducerea unei prime europene la cumpărarea de vehicule electrice.

62504633
Cei 50 de bărbați acuzați de violul în grup al Giselei Pelicot sunt tineri, bătrâni, slabi, corpolenți, albi și negri

Sunt tineri, bătrâni, corpolenti, slabi, albi și negri. Printre aceștia se numără pompieri, șoferi de camioane, militari, agenți de pază, un jurnalist și un DJ, scrie BBC.

62460309
Coreea de Nord condamnă în mod ironic „dictatura” din Sud. ”Este o națiune de gangsteri”

Coreea de Nord a rupt tăcerea în legătură cu tulburările politice din Coreea de Sud, mass-media de stat descriind, în mod ironic, cum președintele sud-coreean a dezvăluit o „dictatură asupra poporului”.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.