Macron, luat la întrebări de Biden despre vizita sa în China. Anunțul făcut de Casa Albă

62221782
Getty

Preşedintele american Joe Biden a discutat joi cu omologul său francez Emmanuel Macron despre recenta vizită a acestuia în China, comentariile făcute recent de preşedintele francez cu privire la problema Taiwanului provocând critici în Europa şi SUA.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, cei doi lideri "au discutat despre recenta vizită a preşedintelui Macron în China şi despre eforturile lor continue de a promova prosperitatea, securitatea, valorile comune şi ordinea internaţională bazată pe statul de drept" în regiunea Asia-Pacific şi au "reafirmat importanţa menţinerii păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan", relatează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut Uniunii Europene să nu urmeze SUA sau China în chestiunea Taiwanului, refuzând "intrarea într-o logică de bloc contra bloc", într-un interviu apărut duminică, 9 aprilie, în cotidianul economic francez Les Echos.

"Cel mai rău lucru ar fi să ne gândim că noi, europenii, ar trebui să îi urmăm pe alţii" în chestiunea Taiwanului "şi să ne adaptăm la ritmul american şi la suprareacţia chineză", a afirmat şeful statului francez în acest interviu acordat în timpul deplasării sale în China.

China şi Taiwanul sunt guvernate separat din 1949, dar Beijingul consideră insula democratică drept una din provinciile sale şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a-şi exercita suveranitatea asupra acesteia.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62308668
Putin, despre oamenii din teritoriile anexate din Ucraina: „Au luptat mulți ani pentru a face parte din Rusia”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că civilii din teritoriile ocupate din Ucraina au luptat mulți ani, de fapt, pentru dreptul de a face parte din Rusia.

62341264
Cea mai sângeroasă busculadă din ultimul deceniu, în Yemen. Zeci de morți și sute de răniți. Se adunaseră pentru 9 dolari

Cel puțin 85 de oameni au pierit călcați în picioare și peste 320 au fost răniți în Yemen, într-una dintre cele mai sângeroase busculade din ultimul deceniu.

62253122
Kievul critică incapacitatea UE de a furniza muniţiile promise: „Este frustrant”

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a criticat, joi, incapacitatea Uniunii Europene de a-şi pune în aplicare propriul plan de a furniza Ucrainei un milion de obuze, în timp ce statele UE au disensiuni asupra modului de aplicare a acestui plan.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.