Macron l-a întrerupt pe Trump ca să îl corecteze. „De fapt, să fiu sincer, am plătit 60%”. VIDEO

62522427
AFP

Emmanuel Macron a fost cordial cu Donald Trump în Biroul Oval, unde preşedintele american a monopolizat aproape complet răspunsurile către presă timp de o jumătate de oră, notează EFE.

Preşedintele francez a dat asigurări că participă la întâlnire în calitate de "prieten", subliniind că cele două ţări sunt aliate de secole şi că, în plus, menţine o relaţie de "prietenie personală" cu Trump, cu care a lucrat "foarte bine" în trecut, inclusiv în primul mandat la Casa Albă al acestuia (2017-2021).

Macron a afirmat că Europa este dispusă să "facă un pas înainte pentru a fi un partener mai puternic" în materie de apărare şi securitate, în conformitate cu solicitarea preşedintelui Trump, care a insistat ca ţările europene să ofere mai multe fonduri Ucrainei.

În pofida tonului cordial al întâlnirii, a zâmbetelor, a mâinilor strânse şi a declaraţiei lui Trump care a pretins că "iubeşte" limba franceză, cei doi lideri au avut un mic dezacord la final, când Trump a spus că Europa acordă Ucrainei ajutor sub formă de "împrumuturi" pe care le recuperează ulterior.

Şeful statului francez, după ce i-a atins uşor braţul şi a schiţat o grimasă uşoară, a răspuns: "De fapt, să fiu sincer, am plătit 60%. Am plătit 60% din datoria totală". El a mai explicat că o parte din fondurile europene destinate Ucrainei provin din cele 30 de miliarde de active ruseşti îngheţate în Europa.

Trump s-a limitat să răspundă: "Dacă tu crezi asta, pentru mine e în regulă".

Deşi Donald Trump susţine că SUA au oferit mai mult ajutor Ucrainei decât Europa, datele reflectă contrariul. Ţările europene, inclusiv UE, au alocat un total de 132 de miliarde de euro, în timp ce Washingtonul a alocat 114 de miliarde de dolari în asistenţă totală, ce include ajutorul umanitar şi pe cel militar. Cu toate acestea, SUA au depăşit Europa în furnizarea de ajutor militar, potrivit datelor oficiale.

Donald Trump a anunţat că săptămâna aceasta sau următoarea intenţionează să îl primească la Washington pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a semna împreună acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene în schimbul acordării ajutorului militar american, informează EFE.

"Mă voi întâlni cu preşedintele Zelenski. De fapt, se poate să vină săptămâna aceasta sau următoare să semneze acordul, ceea ce ar fi bine. Mi-ar plăcea să îl primesc. Ne vom vedem în Biroul Oval. Lucrăm la acord acum", a spus el într-o scurtă apariţie în faţa presei alături de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Trump a adăugat că în prezent se lucrează la acest acord şi că este foarte aproape de a fi încheiat.

"Va fi o înţelegere în privinţa pământurilor rare şi diverse alte lucruri. I-ar plăcea să vină aici, după cum am înţeles, să-l semneze. Şi asta ar fi grozav pentru mine", a spus el în aceeaşi zi în care l-a primit pe preşedintele Macron pentru a vorbi despre războiul din Ucraina şi alte probleme economice şi internaţionale de actualitate.

Potrivit lui Trump, SUA îşi vor primi banii înapoi "pe o perioadă de timp", dar acest acord are şi ceva "foarte benefic" pentru economia ucraineană, "pentru ei ca ţară".

Întrebat dacă acest acord va include o garanţie de securitate pentru Ucraina, preşedintele SUA a subliniat că "Europa va fi cea care se asigură că nimic nu se întâmplă. Nu cred că va fi o problemă mare".

Liderul francez a subliniat, la rândul său, că obiectivul lor comun este construirea unei păci solide şi de durată şi a spus că este conştient de necesitatea unor garanţii pentru realizarea ei.

"Obiectivul nostru comun, în mod clar, este să construim pacea, o pace solidă şi durabilă", a spus Macron. "Şi tocmai asta vom dezbate, pentru că am un mare respect pentru curajul şi rezistenţa poporului ucrainean. Împărtăşim obiectivul păcii, dar suntem foarte conştienţi de necesitatea de a avea garanţii pentru a realiza o pace stabilă, care să permită stabilizarea situaţiei", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62522423
Tinerii din estul Germaniei, fosta RDG, au votat masiv cu partidul extremist AfD. Berlinul, dominat de cealaltă extremă

Friedrich Merz, noul lider al Germaniei, principalul partener comercial al României, a semnalat o ruptură dramatică în relațiile trans-atlantice.

62522418
Papa Francisc rămâne în stare critică. Toate bisericile din Roma s-au rugat pentru sănătatea Suveranului Pontif

Starea Suveranului Pontif rămâne critică, chiar dacă s-a îmbunătățit ușor, a transmis luni seară biroul de presă al Sfântului Scaun.

62499403
Putin i-a propus lui Trump o afacere greu de refuzat chiar pe teritoriul Rusiei. Cu ce îl ademenește pe „partenerul” american

Preşedintele rus Vladimir Putin a oferit SUA posibilitatea explorării în comun a zăcămintelor de metale de pământuri rare ale ţării sale, precum şi furnizarea de aluminiu pe piaţa internă a SUA, în cadrul unui viitor acord economic.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.