Kate Middleton a nascut un baiat. Reactiile lui David Cameron si Printului Charles la aflarea vestii

61359468

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a declarat, luni seara, ca nasterea bebelusului regal, primul copil al printului William si al sotiei sale, Catherine, este un moment important in viata natiunii britanice, informeaza BBC.

"Sunt fericit pentru ducele si ducesa de Cambridge. Intreaga tara va sarbatori. Cei doi vor fi niste parinti minunati", a declarat premierul britanic dupa anuntul facut de Palatul Buckingham.
Ducesa de Cambridge, sotia printului William, a nascut un baietel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra, bebelusul fiind primul copil al cuplului princiar si al treilea in ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informeaza BBC.

Bebelusul s-a nascut la ora locala 16.24 (18.24, ora Romaniei) si a avut la nastere greutatea de 3,79 kilograme. Printul William a asistat la nastere.

"Alteta Sa regala Ducesa de Cambridge a nascut cu bine un fiu la ora 16.24 (18.24, ora Romaniei). Bebelusul cantareste 3,79 kilograme. Ducele de Cambridge a asistat la nastere. Regina, ducele de Edinburgh, printul de Wales, ducesa de Cornwal, printul Harry si membrii celor doua familii au fost instiintati si sunt foarte fericiti de aceasta veste. Alteta Sa regala si copilul se simt bine si vor ramane la spital pe durata noptii", a comunicat Palatul Buckingham in urma cu scurt timp.

Potrivit surselor citate de presa britanica, printul William i-a dat telefon reginei Elizabeth de la maternitate pentru a o anunta despre nasterea fiului sau. Apoi, printul William a vorbit cu tatal sau, printul Charles, si cu fratele sau, printul Harry. Familia Middleton a fost si ea instiintata inainte de anuntarea publica a informatiei.

Dupa doar cateva minute, anuntul oficial referitor la nasterea bebelusului regal a fost plasat pe un panou din fata Palatului Buckingham. Anuntul a atras apaluzele celor cateva mii de persoane care s-au adunat luni in fata Palatului Buckingham in asteptarea nasterii bebelusului.

Potrivit BBC, familia regala a decis sa faca publica informatia foarte rapid intrucat nu a dorit ca aceasta sa apara mai intai pe retelele de socializare. De asemenea, membrii familiei regale au dorit sa detina un anumit control asupra modului in care informatia despre nasterea bebelusului este transmisa publicului larg, pentru ca aceasta sa nu fie alterata cumva de mass-media.

Pe 3 decembrie 2012, la peste un an si jumatate de la nunta lor somptuoasa, printul William si sotia sa, Catherine, ambii in varsta de 31 de ani, au anuntat ca vor avea primul lor copil, viitorul mostenitor al tronului Marii Britanii, iar aceasta veste era asteptata cu infrigurare si speranta, de multe luni, de intregul regat.

William, fiul printului Charles si al printesei Diana, s-a casatorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la Londra, in cadrul unei ceremonii somptuoase, care a fost urmarita de aproximativ 2 miliarde de telespectatori.

PRINTUL CHARLES: "ESTE UN MOMENT UNIC IN VIATA!"

Printul Charles s-a declarat mandru ca a devenit bunic dupa ce Ducesa de Cambridge, sotia printului William, a nascut un baietel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra.

Bebelusul este primul copil al cuplului princiar si al treilea in ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii. Printul Charles a reactionat printr-un comunicat de presa dupa ce anuntul nasterii a fost facut public de Casa Regala.

"Amandoi, eu si sotia mea, suntem fericiti pentru sosirea pe lume a primului meu nepot. Este un moment extrem de special pentru William si Catherine si suntem incantati de venirea pe lume a primului lor copil.

Sa devii bunic este un moment unic in viata, asa cum numerosi oameni mi-au spus in ultimele luni. Sunt bucuros si mandru in acelasi timp ca am ajuns bunic pentru prima data. De abia astept sa vad copilul"  se arata potrivit The Guardian in comunicatul lansat presei de Printul Charles.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61359398
Cadavrele a 3 femei, gasite in pungi de plastic in Cleveland. Suspectul a imitat un criminal celebru

Politia americana a arestat un presupus criminal in serie, banuit ca ar fi ucis cel putin 3 femei de culoare.

61359158
Prima insula din Grecia care va fi scoasa la vanzare prin licitatie

Insula greceasca Spalathronisi, situata in nordul Marii Egeee, in apropierea pensinsulei Halkidiki, va fi vanduta prin licitatie de casa de licitatii Myro Gallery, din Grecia.

60559826
Legaturi de rudenie cu Dracula si sfaturi de la Beckham. Zece stiri ciudate despre bebelusul regal

Venirea pe lume a bebelusului regal britanic, primul copil al cuplului William-Kate, este intampinata cu o veritabila avalansa de informatii. Jurnalistii de la AFP au alcatuit un Top 10 al celor mai uluitoare stiri despre aceasta nastere.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.