Kadîrov vrea să-şi facă propriul grup de mercenari. "Intenţionez să concurez cu dragul nostru frate Prigojin"

62293436
Getty

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunțat, duminică, într-o postare pe Telegram,, că intenţionează să-şi înfiinţeze propria companie militară privată după modelul grupului de mercenari Wagner, condus de Evgheni Prigojin.

Ascensiunea Wagner şi a altor grupuri de mercenari în afara structurilor tradiţionale de comandă militară rusă a stârnit îngrijorări în rândul diplomaţilor că astfel de grupuri ar putea reprezenta într-o zi o ameninţare la adresa stabilităţii în Rusia.

În postarea sa de pe Telegram, Kadîrov a spus că Wagner, care a luptat alături de trupele ruseşti în Ucraina, a obţinut "rezultate impresionante". Potrivit liderului cecen, societăţile militare private sunt o necesitate.

"Când serviciul meu în slujba statului se va încheia, intenţionez în mod serios să concurez cu dragul nostru frate Evgheni Prigojin şi să creez o companie militară privată. Cred că totul va funcţiona", a afirmat Kadîrov.

Atât Kadîrov, cât şi Prigojin îşi conduc forţele din Ucraina în mare parte în mod autonom faţă de Înaltul comandament al Rusiei. Deşi aliaţi fermi ai preşedintelui Vladimir Putin, ei s-au pronunţat împotriva conducerii militare a ţării, pe care au criticat-o în repetate rânduri pentru modul în care duce războiul din Ucraina.

Cei doi au format o alianţă tacită, amplificându-şi reciproc criticile la adresa Ministerului Apărării. Tot mai multe dovezi sugerează însă că Kremlinul a luat măsuri pentru a limita ceea ce se consideră a fi influenţa politică excesivă a lui Prigojin, ordonându-i să înceteze criticile publice la adresa Ministerului Apărării şi sfătuind în acelaşi timp presa de stat să nu-i mai menţioneze numele lui sau al lui Wagner, scrie Reuters, citată de News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62325575
Manifestanții pro-ruși de la Chișinău au cerut guvernului să achite integral facturile la energie pe perioada iernii
Câteva mii de oameni au luat parte la un protest organizat la Chișinău de partidele pro-ruse. Manifestanții au cerut guvernului să achite integral facturile la energie pe perioada iernii.  
62325572
Doliu în lumea filmului. A murit producătorul de documentare muzicale Christopher Nupen
Producătorul de documentare muzicale Christopher Nupen a murit, duminică, la vârsta de 88 de ani. Soția sa a fost cea care a anunțat vestea tragică, potrivit Metro.
62325570
Un fotbalist a murit la doar 20 de ani, ucis de o bacterie mâncătoare de carne. Medicii i-au spus că suferă de amigdalită
Englezul Luke Abrahams a murit pe masa de operație de la Spitalul General din Northampton, după ce s-a plâns de o durere în gât.