Jobul ideal pe care nu-l vrea nimeni. Salariul poate să depășească 50.000 de dolari

62298039
Profimedia

Departamentul de Conservare caută un supraveghetor pentru biodiversitate pe coasta sălbatică și îndepărtată a Insulei de Sud a Noii Zeelande, un sit al Patrimoniului Mondial Unesco.

 

Jobul presupune naveta cu elicopterul, iar salariul este pe măsură, informează The Guardian. 

Activitatea se desfășoară în Te Wāhipounamu, o zonă care cuprinde 26.000 de kilometri pătrați de lanțuri muntoase, plaje izolate și păduri native, clasificată ca zonă a Patrimoniului Mondial Unesco în 1990. 

Lanțurile sale muntoase sunt, de fapt, fundalul Munților Albi (Ered Nimrais), acolo unde s-a filmat trilogia "Stăpânul Inelelor".

Totuși, în ciuda avantajelor considerabile, Departamentul de Conservare din Noua Zeelandă se chinuie să atragă candidați pentru postul vacant. Pentru că nu a fost găsit niciun localnic dornic să preia jobul, căutarea s-a extins la nivel global. 

Câștigătorul postului va lucra pentru protejarea populațiilor nou descoperite de kiwi Haast tokoeka, precum și pentru monitorizarea populațiilor locale de foci și șopârle, dar și pentru controlul prădătorilor și monitorizarea păsărilor cântătoare locale.

"Se lucrează într-unul dintre cele mai uimitoare medii naturale"

Anunțul de angajare descrie regiunea ca fiind un "loc extrem de special de locuit, înconjurat de munți și de ocean, cu activități nesfîrșite pentru un pasionat de aer liber". Salariile variază între 41.000 și 53.000 de dolari americani.

Cu toate acestea, până acum, doar trei persoane au cerut informații despre acest loc de muncă, potrivit publicației New Zealand Herald.

Managerul de operațiuni al Departamentului de Conservare, Wayne Costello, a spus că jobul este potrivit pentru oamenii cărora le place să petreacă timpul în natură și se simt confortabil cu un anumit grad de izolare.

"Se lucrează într-unul dintre cele mai uimitoare medii naturale pe care țara le are de oferit", a declarat, pentru Stuff, Costello. 

job noua zeelandă

"Este pur și simplu spectaculos. Dar nu este pentru toată lumea. Ar trebui să fii autonom și să poți lucra în aer liber. Dacă ești interesat de operă și teatru, probabil că nu este pentru tine", a adăugat acesta. 

Departamentul de Conservare nu este singura instituție din Noua Zeelandă care luptă pentru a atrage muncitori către frumusețea sălbatică a zonei. Și Agenția de Dezvoltare Regională a anunțat că face angajări.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62297867
Rishi Sunak, noul premier al Marii Britanii, protagonistul unor momente jenante

Inteligent și cu o înfățișare impecabilă, noul premier al Marii Britanii a trecut prin momente jenante de-a lungul timpului.

62279000
Tânără de 19 ani însărcinată, împușcată în timp ce stătea în mașină, în Manhattan. Atacatorii au fugit de la locul faptei

O tânără de 19 ani însărcinată a fost împușcată în picior în timp ce stătea în mașină, luni seară, în centrul orașului Manhattan, potrivit surselor poliției și ale forțelor de ordine.

62245131
Kadîrov afirmă că Rusia este „prea slabă” în fața atacurilor Ucrainei și propune ștergerea orașelor de pe fața pământului

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a lansat încă un atac la adresa Rusiei, vizavi de răspunsul armatei lui Vladimir Putin în fața ultimelor atacuri ale forțelor ucrainene.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.