Jill Biden a fost operată de cancer la piele. Care este starea ei

×
Publicitate

Chirurgii au îndepărtat o leziune canceroasă deasupra ochiului drept al primei-doamne Jill Biden şi una de pe piept, a anunţat miercuri Casa Albă, în timp ce o a treia leziune, de pe pleoapa stângă, este în curs de examinare.

Dr. Kevin O'Connor, medicul preşedintelui Joe Biden, a declarat că examinările au arătat că atât leziunea de deasupra ochiului drept al lui Jill Biden, cât şi una nou descoperită, pe piept, au fost confirmate ca fiind carcinom bazocelular. Leziunea de pe ochiul stâng a fost "extirpată complet, cu margini, şi a fost trimisă pentru examinarea microscopică standard", potrivit raportului medicului O'Connor, scrie news.ro.

Carcinomul bazocelular este cea mai vindecabilă formă de cancer de piele. Este un cancer cu creştere lentă care, de obicei, se limitează la suprafaţa pielii, iar medicii aproape întotdeauna îl pot îndepărta în întregime cu o incizie superficială şi rareori provoacă complicaţii grave sau devine o ameninţare letală.

Soţii Biden şi-au petrecut ziua la Walter Reed National Military Medical Center din Bethesda, Maryland, unde prima-doamnă, în vârstă de 71 de ani, a fost supusă unei proceduri ambulatorii programate, cunoscută sub numele de „operaţie Mohs”. Scopul a fost de a îndepărta şi examina leziunile.

Soţii Biden au ajuns la centrul medical cu un elicopter, de la Casa Albă, în jurul orei 8 dimineaţa.

 

Dr. Kevin O'Connor a declarat că prima-doamnă "prezintă unele umflături faciale şi echimoze, dar are un moral bun şi se simte bine".

Este de aşteptat ca ea să se întoarcă la Casa Albă în cursul serii.

Biroul ei a anunţat în urmă cu o săptămână că medicii au descoperit leziunea în timpul unui recent screening de rutină pentru depistarea cancerului de piele. Ea urma să fie supusă unei "proceduri obişnuite în ambulatoriu, cunoscută sub numele de operaţie Mohs, pentru a îndepărta şi examina definitiv ţesutul", a declarat O'Connor într-o notă din 4 ianuarie pe care biroul primei-doamne a publicat-o săptămâna trecută.

Această operaţie presupune tăierea unor straturi subţiri de piele şi examinarea fiecărui strat pentru a detecta semnele de cancer. Medicii continuă să îndepărteze straturi de piele şi să le examineze până când nu mai există semne de cancer.

Medicii au recomandat îndepărtarea leziunii lui Jill Biden "din extremă precauţie", a scris O'Connor în memoriu.

Fundaţia Skin Cancer spune că pielea delicată din jurul ochilor este deosebit de vulnerabilă la daunele provocate de razele ultraviolete ale soarelui.

Operaţia a fost programată pentru dimineaţa zilei de miercuri, după ce soţii Biden s-au întors din Mexico City, unde preşedintele a avut două zile de discuţii cu liderii Mexicului şi Canadei.

În aprilie 2021, prima-doamnă a fost supusă unei proceduri medicale pe care Casa Albă a descris-o doar ca fiind una "obişnuită", dar nu a furnizat detalii. Şi atunci, preşedintele şi-a însoţit soţia la un centru ambulatoriu din apropierea campusului Universităţii George Washington şi s-au întors la Casa Albă după aproximativ două ore.

Biden a mai însoţit-o pe prima-doamnă la Walter Reed în iulie 2021 pentru tratament ambulatoriu după ce s-a înţepat în piciorul stâng în timp ce se plimba pe o plajă din Hawaii. Ea se oprise în Hawaii pentru a lua parte la evenimente oficiale, după ce participase la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62316456
Putin, scos din sărite de vicepremierul rus: Haide să încheiem discuția chiar acum. De ce faci pe prostul?

Situația pare tot mai tensionată la Kremlin. Nervos, în lipsa contractelor de achiziții pentru aeronave civile și militare, Vladimir Putin, în stilul caracteristic, îi umilește public pe oamenii din guvern.

62316432
Povestea Anei Montes, spioana eliberată după 20 de ani. Cum şi-a folosit memoria incredibilă pentru a trăda SUA pentru Cuba

Ana Belén Montes şi-a făcut o poză la scurt timp după ce a fost eliberată, după 20 de ani, din închisoare.

62316405
Legendarul chitarist Jeff Beck a murit

Jeff Beck, unul dintre cei mai inovativi chitarişti, care a cântat cu Yardbirds şi a format Jeff Beck Group, a murit din cauza unei meningite, la vârsta de 78 de ani.

 

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.