Israelul îl acuză pe purtătorul de cuvânt al Apărării Civile că este un „terorist”. Reacția lui Mahmoud Bassal

62545350
Shutterstock

Armata israeliană l-a acuzat duminică pe purtătorul de cuvânt al Apărării civile din Gaza, o organizaţie de salvare din teritoriul palestinian, că este un "terorist" al Hamas, ceea ce purtătorul de cuvânt a negat pentru AFP.

Pretinzând că a analizat „documente găsite în timpul operaţiunilor din Fâşia Gaza”, armata a afirmat că Mahmoud Bassal, principalul purtător de cuvânt al Apărării Civile, este un „terorist activ” al Hamas.

Copii ale documentelor prezentate de armată ca fiind liste ale membrilor Hamas au fost transmise presei, fără a se preciza circumstanţele în care armata a descoperit aceste documente nedatate.

Armata îl acuză pe Bassal că răspândeşte informaţii false despre operaţiunile Israelului în Gaza pentru a „servi scopurilor de război” ale Hamas, care se află la putere în Gaza din 2007 şi este considerată o organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

"Aceasta este o acuzaţie falsă", a declarat Mahmoud Bassal pentru AFP. "Nu lucrez pentru nicio organizaţie militară", a adăugat el, subliniind că misiunea Protecţiei civile este reglementată de dreptul internaţional, în opinia sa.

Rolul Apărării Civile în Fâșia Gaza

Apărarea civilă este o organizaţie care există de zeci de ani şi care angajează lucrători de prim ajutor în Fâşia Gaza, în special pentru a transporta victimele bombardamentelor la spitale după atacurile israeliene, după cum arată numeroasele fotografii şi înregistrări video realizate de AFP care prezintă, în special, victime ale bombardamentelor.

Apărarea civilă este citată în mod regulat de presa internaţională în ştirile din Gaza, unde războiul a intrat duminică în cea de-a 21-a lună.

Având în vedere restricţiile impuse mass-mediei şi dificultăţile de acces pe teren, pe măsură ce luptele se extind, este practic imposibil să se confirme în mod independent numărul de morţi şi circumstanţele anunţate de Apărarea Civilă.

Conflictul dintre Apărarea Civilă și armata israeliană

Acuzaţiile armatei vin într-un moment în care aceasta este pusă sub semnul întrebării de către Apărarea Civilă, care o acuză că a ucis civili în apropierea centrelor de distribuţie a coletelor cu alimente în ultimele zile.

Războiul a fost declanşat de atacul Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.

Peste 54.772 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în campania militară de represalii a Israelului, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Hamas, considerate fiabile de ONU.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62543630
Merz, criticat public de preşedintele Lituaniei: A subminat credibilitatea Europei faţă de măsurile împotriva Rusiei

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a criticat ceea ce el a numit eşecul liderilor occidentali de a da curs ameninţărilor cu sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, informează duminică dpa.

62550107
Țara unde 17 oraşe interzic plimbarea câinilor de companie. „O ameninţare la adresa sănătăţii publice”

Plimbarea câinilor de companie pe stradă este de acum interzisă în aproape 20 de oraşe din Iran din motive de igienă, siguranţă şi ordine publică, a anunţat duminică presa locală, citată de AFP.

62530586
Un bărbat a cumpărat un cuțit dintr-un supermarket, apoi a înjunghiat un client, în Berlin

Un bărbat a fost arestat la Berlin după ce a cumpărat un cuțit și o foarfecă dintr-un supermarket și a rănit grav un alt client, potrivit poliției.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.