Iranul se declară deschis la discuţii "indirecte" cu SUA privind programul său nuclear. ”Calea e deschisă pentru negocieri”

62271392
Shutterstock

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat luni că ţara sa este deschisă negocierilor "indirecte" cu Statele Unite, după ce preşedintele Donald Trump a emis un ultimatum privind un nou acord nuclear, relatează AFP.

"Calea este deschisă pentru negocieri indirecte", a afirmat Araghchi, respingând negocierile directe cu Washingtonul "până când abordarea celeilalte părţi faţă de Republica Islamică nu se va schimba".

În 2018, în timpul primului său mandat (2017-2021), Donald Trump a retras unilateral Statele Unite dintr-un acord internaţional privind dosarul nuclear iranian şi a reintrodus sancţiunile împotriva Teheranului. Acordul încheiat în 2015 prevedea ridicarea anumitor sancţiuni în schimbul limitării activităţilor nucleare iraniene.

Ţările occidentale suspectează Teheranul că vrea să se doteze cu arma nucleară. Iranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale nucleare sunt doar în scopuri civile, în special în domeniul energetic.

Pe 7 martie, Trump a afirmat că a trimis o scrisoare Iranului propunându-i negocieri menite să împiedice Teheranul să dezvolte arme nucleare şi ameninţând cu o intervenţie militară.

Iranul reacţionează la scrisoarea lui Trump

Araghchi a declarat joi că scrisoarea lui Trump este "mai mult o ameninţare", dar că pare să conţină şi oportunităţi, adăugând că Teheranul va răspunde în curând.

Cu toate acestea, emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steven Witkoff, a declarat vineri că scopul lui Trump a fost să evite un conflict militar, stabilind o relaţie bazată pe încredere cu Iranul. El a insistat că scrisoarea nu este o ameninţare.

Teheranul şi Washingtonul au întrerupt relaţiile diplomatice după Revoluţia Islamică din 1979, care l-a înlăturat pe şahul Iranului, susţinut de SUA.

De atunci, ambasada Elveţiei la Teheran a facilitat comunicarea între cele două ţări. Omanul a jucat, de asemenea, un rol de mediere în discuţiile indirecte privind problema nucleară iraniană. În octombrie însă, Araghchi a spus că acest proces a fost "întrerupt pentru moment".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62530384
Scandal uriaș în Bulgaria, după ce la tragerea loto 5/35 ultimul număr câștigător extras a fost 41. Ce a urmat

Toți șefii loteriei de stat din Bulgaria au fost demiși, iar țara este cuprinsă de un uriaș scandal, după ce la ultima tragere loto 5/35 ultimul număr câștigător extras în direct a fost 41.

 

62328886
Reuters: Giorgia Meloni, între Trump și angajamentele Italiei față de UE. „Nu urmez orbește nici Europa, nici Statele Unite”

Premierul italian, Giorgia Meloni, se află într-o situație dificilă, încercând să își echilibreze politica, pe măsură ce Europa se pregătește să își consolideze apărarea, potrivit analiștilor consultați de Reuters.

62525393
SUA vor avea o nouă reuniune cu Ucraina în Arabia Saudită, după discuţiile de luni cu Rusia

Delegaţiile ucraineană şi americană vor avea o nouă reuniune, după cea de duminică, în Arabia Saudită, a declarat pentru televiziunea de stat ucraineană Suspilne o sursă ucraineană la curent cu aceste contacte, informează EFE.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.