Insula Creta, zguduită de replici seismice, după cutremurul de 5,8 grade

62215752
Profimedia

Insula Creta a fost zguduită de noi replici seismice marţi, la o zi după cutremurul puternic soldat cu un deces şi 11 răniţi, precum şi cu pagube materiale care au lăsat numeroase persoane fără adăpost, informează AFP, citată de Agerpres.

Cea mai puternică replică a avut magnitudinea 5,3 și s-a produs la ora locală 7:48 (4:48 GMT), conform Institutului de geodinamică al Observatorului din Atena, în timp ce primul ministru Kyriakos Mitsotakis, originar din Creta, se pregătea să se deplaseze la faţa locului.

Conform rezultatelor unei inspecţii preliminare, o mie de clădiri au fost avariate de cutremurul de luni, cu epicentrul la o adâncime de 10 km, în apropierea micului oraş Arkalochori, unde a fost consemnat decesul unui muncitor în construcţii care lucra într-o biserică al cărei acoperiş s-a prăbuşit. Alte unsprezece persoane au fost spitalizate, majoritatea cu fracturi.

După cutremurul principal, Observatorul din Atena a înregistrat, luni, peste treizeci de replici în cinci ore, dintre care cele mai importante au avut magnitudinea 4,6.

''Noaptea a fost foarte dificilă, am avut multe replici. Am stat trează toată noaptea'', a declarat o responsabilă din cadrul comunităţii din Arkalochori, Chryssoula Kegerogloula, pentru postul public elen ERT.

Autorităţile au instalat corturi şi au mobilizat zeci de camere de hotel pentru a adăposti sutele de persoane ale căror case au fost considerate prea periculoase pentru a locui în continuare în ele. Kegeroglou a precizat că o mie de oameni au dormit în corturi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62187648
Pfizer a început testele clinice pentru un vaccin pe bază de ARN mesager împotriva gripei
Pfizer a anunţat luni că a început testarea pe oameni pentru un vaccin antigripal bazat pe tehnologia ARN mesager, deja utilizată în vaccinul său împotriva COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.
62215735
FOTO. Explozie într-o clădire din Gothenburg. 25 de persoane au ajuns la spital
Aproximativ 25 de persoane au fost transportate la spital după o explozie care a avut loc, marți dimineață, într-o clădire rezidențială din orașul suedez Gothenburg, informează Reuters.
62215723
O broască țestoasă a generat haosul pe un aeroport din Japonia. Cinci zboruri au fost amânate
O broască testoasă, care cântărește puțin peste 2 kilograme, s-a plimbat pe pista unuia dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Japonia și a provocat astfel întârzierea a cinci zboruri, informează The Guardian.