Important politician din Venezuela, arestat de serviciile secrete. Avertismentul SUA

62043876
AFP

Măsurile de represiune împotriva politicienilor care se opun regimului lui Nicolas Maduro s-au intensificat. Astfel, vicepreședintele Parlamentului, Edgar Zambrano, a fost arestat de serviciile secrete.

„Regimul dictatorial l-a răpit pe Edgar Zambrano”, a scris pe Twitter liderul opoziţiei şi preşedintele Parlamentului, Juan Guaido, conform The Guardian, informează News.ro.

Zambrano a fost alături de Guaido în timpul încercărilor sale de a orchestra o lovitură de stat. Miercuri noaptea, el a fost reţinut de agenţi ai serviciilor secrete care l-au transportat în cea mai cunoscută închisoare politică din Venezuela – El Helicoide.

„Edgar Zambrano a fost reţinut. El a fost unul dintre liderii loviturii de stat”, a declarat numărul doi al lui Maduro, Djosdado Cabello, celebrând la emisiunea sa televizată şi primind aplauzele publicului.

Liderii opoziţiei şi membri ai comunităţii internaţionale au condamnat decizia lui Maduro. Guaido a afirmat că Maduro încearcă să divizeze parlamentul controlat de opoziţie, „dar nu va reuşi”, a precizat el.

„Nu este o detenţie ... este o infracţiune”, a scris pe Twitter jurnalistul venezuelean Ibeyise Pacheco.

Departamentul de Stat al SUA a numit arestarea lui Zambrano ca fiind „ilegală”, avertizând: „Dacă nu va fi eliberat în curând, vor fi consecinţe”.

În ultimele zile mai mulţi politicieni au fost vizaţi de administraţia Maduro pentru participarea lor în tentativa de lovitură de stat. Cel puţin 10 deputaţi au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni precum trădare, conspiraţie şi rebeliune civică. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62042567
Donald Trump a anunțat noi sancţiuni împotriva Iranului. Planul președintelui SUA

Donald Trump a impus miercuri noi sancţiuni asupra "sectoarelor iraniene ale fierului, oţelului, aluminiului şi cuprului" pentru a întări presiunea asupra regimului de la Teheran.

62043863
Barca pe care au murit sute de oameni. Descoperirea făcută în interiorul epavei

Epava celui mai grav naufragiu din Marea Mediterană, în care peste 800 de migranţi şi-au pierdut viaţa în aprilie 2015, va fi expusă la Veneția.

62043862
Un copil afgan rămas infirm după un atac al talibanilor dansează de bucurie că a primit o proteză

Clipul cu un băiețel din Afganistan, în vârstă de 5 ani, care dansează de bucurie că a primit o proteză pentru piciorul pierdut, s-a distribuit cu o viteză uluitoare online.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.