Il Messaggero: Dacă Putin va diviza Ucraina cu sprijinul lui Trump, România va fi una dintre cele mai vulnerabile țări

×
Publicitate

Dacă ambițiile lui Putin de a diviza Ucraina cu sprijinul lui Trump vor deveni realitate, atunci România va fi una dintre cele mai vulnerabile țări, notează gazetarii italieni de la ''Il Messaggero'' într-o analiză extinsă.

Vom ajunge să avem graniță directă cu Rusia, ceea ce va duce la grave probleme geopolitice.

În acest moment Rusia ocupă aproximativ 20% din Ucraina, iar analiștii spun că dacă pacea se va încheia cu aceste teritorii ocupate, așa cum este situația din acest moment, atunci, până la granițele României, la gurile Dunării, Rusia nu ar mai avea decât un pas pe care l-ar face imediat, pentru că nu i-ar mai sta nimeni în cale.

Cosmin Stan: Ce ar însemna să avem graniță directă cu Rusia?

General în rezervă Virgil Bălăceanu, fost comandant în structurile NATO și președinte de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România: „În acest haos mondial, între ghilimele sau nu, trebuie să tragem un pic aer în piept și să analizăm la rece. Ne așteptăm și plecăm de la premisa că va fi pace, încetarea focului, armistițiu, trupe de menținere a păcii. Punctul pe care trebuie să-l analizăm este organizarea alegerilor și cine va câștiga, pentru că este foarte probabil alegerile să aibă loc chiar în 2025, își consolidează și securizează poziția Zelenski? Este bine. Vine un alt proeuropean? Este iarăși bine. Vine un ultranaționalist și trendul e prezent în Europa, inclusiv în România? Începe să nu fie bine. Și dacă vine un președinte pro-rus, este chiar critic, pentru că deja face un pas înainte Federația Rusă pentru extinderea uniunii statale, Federația Rusă, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, influență pe granița de est asupra statelor din prima linie.”

Citește și
Percheziţii în Ialomiţa. Trei firme de servicii medicale sunt suspecte de fraude de aproape 114.000 euro
Percheziţii în Ialomiţa. Trei firme de servicii medicale sunt suspecte de fraude de aproape 114.000 euro

Cosmin Stan: Luăm acest ultim scenariu în calcul, care ar aduce Rusia mai aproape de România. Ce va însemna acest lucru?

General în rezervă Virgil Bălăceanu, fost comandant în structurile NATO și președinte de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România: „Rusia vine mai aproape de România, într-un asemenea scenariu, pe modelul Belarus, are dreptul pe baza unui acord de cooperare, cum se întâmplă în Belarus, să disloce trupe pe teritoriul respectiv, inclusiv arme nucleare tactice. Poate să-și organizeze, ia un exemplu, o flotilă de Dunăre care să coopereze cu viitoare a flotilă de Dunăre a Ucrainei și așa mai departe. Deci, putem să avem o prezență, să-i spunem indirectă. Dacă acest război se va relua pe modelul cecen, probabil generalii rușii îi vor propune lui Putin și operația Odesa, ieșirea la gurile Dunării și în Transnistria. Deocamdată, însă, să vedem care ar fi consecințele după ceea ce presupune încetarea focului, armistițiu și mai ales pământuri rare, zona de interes economic al a lui Trump versus schimbul de teritorii, pentru că încă ucrainenii rezistă în curs, este elementul ”călcâiul lui ahile” care le vor permite, sper, ucrainienii, o să realizeze acest schimb de teritorii.”

Cosmin Stan: Ce credeți că se va alege de NATO în noua configurație, în condițiile în care și Donald Trump, și secretarul american al Apărării insistă să spună căîși vor retrage trupele americane din Europa, pentru că europenii ar trebui să se apere singuri. Ce ar însemna asta și pentru România, și pentru NATO?

General în rezervă Virgil Bălăceanu, fost comandant în structurile NATO și președinte de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România: „Să începem cu România. Sigur că vom asista la un proces de dezangajare americană din Europa, o retragere a trupelor. S-a mai întâmplat și pe primul mandat al lui Trump, când era altul contextul. Problema care ne-o punem: cum vor gândi cei de lângă Trump, nu consilierii săi pe probleme de apărare, în condițiile în care vor avea un acord economic de exploatare și de prelucrare a pământurilor rare în Ucraina, să-și securizeze o zonă de interes economic? Nu se poate face, gândesc eu, un asemenea lucru decât printr-o prezență militară, chiar dacă nu mai este atât de consistentă în vestul Europei, consistentă inclusiv în România. Plec de la premisa că prezența americană în România, din punct de vedere militar, poate să fie peste ceea ce există. (...) Zona de interes economic, pentru că nu discutăm în alți termeni, a lui Trump o reprezintă acest acord economic de exploatare a pământurilor rare. O nevoie necesară Statele Unite, mai ales în condițiile în care sunt foarte legați de exportul pe care China îl realizează în Statele Unite, ori s-ar putea China să reducă sau chiar să nu mai exporte metalele prețioase, pământurile rare în Statele Unite, trebuie neapărat să își găsească o altă sursă. Una din aceste surse o reprezintă Ucraina, iar acest punct economic trebuie protejat și din punct de vedere al securității. Vom vedea însă poziția viitorilor lideri ai României, mai ales a viitorului președinte, cât de favorabilă va fi prezenței americane, pentru că altfel Trump va fi foarte înfuriat în momentul în care i se va refuza o asemenea prezență.”

De asemenea, politologul Cristian Pîrvulescu a explicat, într-o intervenție la Știrile PRO TV, ce înseamnă pentru România această nouă așezare a politicii mondiale, dar și ce consecințe ar avea retragerea Americii din dispozitivul nostru de securitate.

„Nu au spus că se vor retrage. Au spus că în foarte multe accente pe efortul pe care îl vom face noi, cei din Europa. Gândiți-vă că nu știm exact ce înseamnă aceasta pace cu Ucraina. Dacă ea se va realiza în favoarea Rusiei, vom avea o problemă de securitate foarte serioasă”, a precizat Cristian Pîrvulescu la Știrile PRO TV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Jake Paul a izbucnit în plâns după ce iubita sa a obținut aurul olimpic. Imagini cu boxerul și Jutta Leerdam
FOTO Jake Paul a izbucnit în plâns după ce iubita sa a obținut aurul olimpic. Imagini cu boxerul și Jutta Leerdam
Citește și...
Percheziţii în Ialomiţa. Trei firme de servicii medicale sunt suspecte de fraude de aproape 114.000 euro
Percheziţii în Ialomiţa. Trei firme de servicii medicale sunt suspecte de fraude de aproape 114.000 euro

Poliţiştii ialomiţeni au făcut 23 de percheziţii într-un dosar cu trei firme suspectate de raportarea de servicii medicale fictive. 

Închisoare pe viaţă pentru bărbatul care şi-a ucis cu toporul concubina însărcinată, în Prahova. Andreea avea 22 de ani
Închisoare pe viaţă pentru bărbatul care şi-a ucis cu toporul concubina însărcinată, în Prahova. Andreea avea 22 de ani

Bărbatul care şi-a ucis concubina însărcinată, lovind-o de mai multe ori cu toporul în zona capului, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă, decizia pronunţată de Tribunalul Prahova nefiind definitivă.

Un sediu de poliție din Cluj a rămas fără sobă, din cauza unui cuib de barză amplasat pe horn. De ce nu poate fi mutat
Un sediu de poliție din Cluj a rămas fără sobă, din cauza unui cuib de barză amplasat pe horn. De ce nu poate fi mutat

Polițiștii de la Postul Călățele din Cluj au luat măsuri după ce un cuib de barză amplasat pe horn i-a obligat să oprească încălzirea cu soba. Agenții folosesc acum calorifere electrice până la relocarea păsării protejate.

Recomandări
Avocat român din SUA: ”Cel mai mare antidot este legalitatea”. Ce soluții au românii fără acte dacă sunt prinși de ICE
Avocat român din SUA: ”Cel mai mare antidot este legalitatea”. Ce soluții au românii fără acte dacă sunt prinși de ICE

Românii care au rămas peste termenul vizei legale în Statele Unite pot fi ridicați de pe stradă și plasați în detenție, chiar dacă nu au comis nicio infracțiune penală.

Când e vorba de bani publici, statul poate avea un cuvânt de spus. Țări în care absolvenții de medicină la buget au obligații
Când e vorba de bani publici, statul poate avea un cuvânt de spus. Țări în care absolvenții de medicină la buget au obligații

Medicii din cadrul Federaţiei SANITAS consideră că orice tentativă de a transforma studiile medicale finanțate de la buget într-o obligație de muncă după absolvire este inacceptabilă.

Prima reacție din Guvern după blocarea reformei pensiilor speciale: România pierde bani europeni din cauza unui tertip ÎCCJ
Prima reacție din Guvern după blocarea reformei pensiilor speciale: România pierde bani europeni din cauza unui tertip ÎCCJ

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă după a cincea amânare a unei decizii în legătură cu pensiile magistraţilor, că România ar putea pierde 231 milioane de euro din PNRR.