Harry și William, acuzații dure legate de interviul dat de prințesa Diana pentru BBC în 1995

×
Publicitate

Prinţii William şi Harry spun că înşelătoria în cazul interviului acordat de prinţesa Diana în 1995 pentru BBC şi practicile lipsite de etică ale postului de televiziune au înrăutăţit relaţia dintre părinţii lor şi au alimentat paranoia mamei lor.

Ducele de Cambridge a învinuit deficienţele interviului pentru înrăutăţirea relaţiei dintre părinţii săi şi a spus că acesta a contribuit la paranoia ei, relatează News.ro. 

Prințesa a fost mințită că la Curtea Regală existau persoane plătite de serviciile de securitate că o spioneze.

BBC „nu a reuşit să se ridice la standardele sale de integritate şi transparenţă” privitor la interviul realizat de jurnalistul Martin Bashir cu prinţesa Diana, arată rezultatele unei anchete independente anunţate joi.

La scurt timp, prinţul William a spus că cel mai mult îl întristează faptul că mama lui nu a aflat vreodată că a fost păcălită.

El a adăugat că prinţesei Diana i-au greşit „nu doar de un reporter necinstit”, ci şi şefii BBC.

Prinţul Harry a criticat de asemenea postul de televiziune.

Într-un comunicat separat, ducele de Sussex a spus că „reacţia în lanţ a unei culturi de exploatare şi practici lipsite de etică” au dus la moartea mamei sale.

El a mai afirmat că este profund îngrijorat că practici asemănătoare „sunt încă răspândite astăzi la scară largă” şi că acest lucru „este dincolo de o entitate, o reţea sau o publicaţie”.

BBC a transmis scuze în scris prinţilor William şi Harry, precum şi prinţului Charles şi fratelui prinţesei Diana, contele Specer.

Interviul, realizat prin falsificarea unor documente

 

Ancheta independentă, condusă de judecătorul pensionat Lord Dyson, a descoperit că intervievatorul Martin Bashir, reputat jurnalist britanic, a acţionat într-un mod „necinstit” şi a falsificat documente pentru a obţine interviul.

În raport a fost precizat că ancheta internă făcută de BBC în 1996, în urma plângerilor iniţiale referitoare la cele întâmplate, a fost „extrem de ineficientă”.

Prinţul William a spus că interviul a reprezentat „o contribuţie majoră la înrăutăţirea relaţiei părinţilor mei” şi a adăugat că, „de atunci, a rănit pe numeroşi alţi oameni”.

„Dar ce mă întristează cel mai mult este că, dacă BBC ar fi investigat în mod corespunzător plângerile făcute iniţial în 1995, mama mea ar fi ştiut că a fost păcălită”, a transmis el.

Ducele a mai afirmat că, în opinia lui, modul înşelător în care a fost obţinut interviul „a influenţat substanţial cele spuse de mama mea”.

El a menţionat că programul „Panorama” nu a avut legitimitate şi nu ar mai trebui difuzat vreodată.

„A instituit practic o relatare falsă care, mai bine de un sfert de secol, a fost comercializată de BBC şi de alţii”, mai spune el.

Bashir a declarat că falsificarea documentelor a fost „o prostie din partea mea” şi că regretă acest lucru, dar a spus că acestea nu au avut vreo influenţă asupra deciziei prinţesei Diana de a fi intervievată.

Ancheta independentă a fost comandată de BBC la finalul anului trecut, după ce contele Spencer, care i-a prezentat-o pe Diana lui Bashir, a făcut acuzaţiile public.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62191210
Incendiu major izbucnit în apropiere de Atena. Pompierii luptă de două zile cu focul

Pompierii greci se luptă pentru a doua zi consecutiv cu un incendiu major izbucnit la vest de Atena, mai multe avioane şi elicoptere fiind desfăşurate în primele ore ale zilei de vineri pentru a ajuta echipajele mobilizate la sol, informează DPA.

62191209
Reacția unui pedofil prins în flagrant în timp ce voia să se întâlnească cu o minoră. VIDEO

Minesh Patel, student indian stabilit în Anglia, a fost prins când voia să se întâlnească cu o fetiță de 14 ani pentru a întreține relații sexuale.

62189715
Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea "un radar global pentru pandemii"

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat crearea "unui radar global pentru pandemii" pentru a identifica variante de coronavirus şi alţi agenţi patogeni emergenţi.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.