Grațiere în masă în SUA. Biden îi eliberează pe toți condamnații pentru deținere de canabis. Explicațiile președintelui

62273595
Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că va şterge toate condamnările federale pentru simpla posesie de canabis, transmite AFP.

"Nimeni nu ar trebui să fie închis doar pentru că deţine sau consumă canabis", a spus el pe Twitter, cerând guvernatorilor statelor să urmeze această cale şi să-i graţieze pe cei condamnaţi pentru o infracţiune simplă precum deţinerea de canabis.

Preşedintele a cerut, de asemenea, autorităţilor sanitare şi judiciare să regândească sentinţele asociate cu marijuana, în contextul în care mişcarea pentru dezincriminarea acesteia trezeşte un ecou puternic în Statele Unite. Joe Biden a insistat însă asupra importanţei continuării luptei împotriva traficului şi a vânzării de canabis către minori.

Aceste noi măsuri vizează de asemenea şi rectificarea procedurilor penale, care afectează în mod disproporţionat minorităţile etnice, a justificat preşedintele SUA.

Un număr de 19 din cele 50 de state americane, precum şi capitala Washington, au legalizat consumul de canabis în scopuri recreative pentru adulţi.

În majoritatea statelor, utilizarea sa medicinală este autorizată în grade diferite, de la uleiuri cu un nivel scăzut de THC (tetrahidrocanabinol, principiu psihoactiv al canabisului) până la marijuana pură. Doar câteva state ultraconservatoare şi rurale, precum Idaho, Wyoming sau Nebraska, continuă să fie intransigente. În mod bizar, marijuana este ilegală la nivel federal, dar anunţul preşedintelui Joe Biden simbolizează un prim pas spre schimbare.

Potrivit unui studiu recent, consumul de marijuana în rândul tinerilor americani a atins niveluri record anul trecut. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62293639
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil

O tânără polițistă din Cernăuți, Ucraina, a fost împușcată mortal, după ce a fost chemată să intervină la o școală unde un bărbat molesta copiii și se dezbrăca în fața lor.  

62293626
Doi morţi şi şase răniţi într-un atac, în Las Vegas. S-a întâmplat în fața unui cazinou VIDEO

Două persoane au murit şi cel puţin alte şase au fost rănite joi, într-un atac cu cuţit în faţa unui cazinou din Las Vegas, informează AFP citând autorităţile americane.

62293615
Noi tensiuni între Grecia și Turcia. Premierul elen a părăsit sala în timpul unui discurs susținut de Erdogan

Tensiunile dintre Grecia şi Turcia au cunoscut un nou episod, la Praga, în cadrul Comunităţii Politice Europene, după ce premierul elen Kyriakos Mitsotakis a părăsit dineul oficial al reuniunii în timpul discursului preşedintelui Recep Tayyp Erdogan.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.