Gestul neașteptat făcut de Maia Sandu după ce Alexandr Stoianoglo nu s-a prezentat la dezbaterea TV. „Nu avem de ales!”

×
Publicitate

„Vreau să fie foarte clar. Nu există alternativă la integrarea europeană a Republicii Moldova. Nu există un plan B”. Asta le-a spus moldovenilor, luni seară, președinta Maia Sandu, care speră să obțină al doilea mandat la scrutinul de duminică.

Pe de altă parte, spre surprinderea generală, ocupantul locului al treilea în primul tur, Renato Usatîi, a anunțat că nu-l va susține pe rivalul Maiei Sandu, deși Moscova ar fi făcut presiuni asupra sa.

După primul tur al alegerilor prezidențiale, primii trei clasați au fost, în ordine, Maia Sandu cu 42,45% din voturi, Alexandr Stoianoglo cu 25,98% și Renato Usatîi cu 13,79%. Așteptările taberei pro-Rusia erau că Usatîi le va indica votanților să-l susțină pe Stoianoglo.

Presiunile Moscovei asupra lui Usatîi

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru: „Au încercat să facă presiuni asupra mea din Moscova și să mă roage să mă retrag din alegeri în favoarea domnului Stoianoglo. După ce am refuzat, au început să mă amenințe cu un nou dosar penal și condamnare în absență pe dosarul vechi, pe care l-au pornit tot ei în campania prezidențială din 2020”.

Usatîi a criticat-o însă și pe Maia Sandu, precizând că nu o va susține în turul doi.

Renato Usatîi, liderul Partidului Noustru: „Maia Sandu se sprijină pe iubire din exterior, dar nu are nimic cu interesele din interior. Am numit asta sindromul Gorbaciov, când ești aplaudat în străinătate, dar ești urât în interior. Prin urmare, eu nu voi vota în turul al doilea”.

Inițial, un pro-rus cu afaceri în Rusia, Renato Usatîi și-a schimbat orientarea după ce autoritățile ruse au emis pe numele lui un mandat de arestare și a fost dat în urmărire internațională în 2016, fiind bănuit că a pus la cale asasinarea unui om de afaceri rus.

Maia Sandu, mesaj în limba rusă

Pe de altă parte, la ceea ce urma să fie a doua dezbatere televizată la postul Moldova 1 între cei doi candidați calificați în turul secund, Alexandr Stoianoglo nu s-a prezentat. Singură în ring, Maia Sandu a început cu un mesaj în limba rusă, menit să netezească dezbinarea din societate, a spus ea.

Maia Sandu a insistat că nu există alternativă pentru integrarea europeană.

Maia Sandu, candidata PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate) la președinția Republicii Moldova: „Nu avem de ales. Uitați-vă ce nori negri sunt asupra regiunii noastre. Asta e șansa noastră”.

Candidata i-a îndemnat pe moldoveni să se mobilizeze la vot și să nu permită ca „voturile cumpărate” să determine soarta republicii.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Gigantul rus care a raportat pierderi de 3,2 miliarde de dolari, în primele nouă luni. Își vând deja imobilele valoroase

Gigantul rus Gazprom a raporta pierderi de 309 miliarde de ruble (3,2 miliarde de dolari), în primele nouă luni din 2024 comparativ cu un profit de 446 miliarde de ruble în perioada similară 2023, conform standardelor de raportare din Rusia.

Israelienii au intrat cu tancurile în Liban. Cea mai amplă incursiune de la începerea conflictului

Tancuri israeliene au efectuat marţi cea mai amplă incursiune în sudul Libanului de la începerea conflictului, ajungând la marginea localităţii Khiam, la circa şase kilometri nord de frontieră, a anunţat agenţia de presă libaneză Ani, citată de AFP.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici

Centrul de Rezistență Națională al Ucrainei a raportat, marți, că soldați nord-coreeni efectuează coordonarea luptelor în regiunea Kursk, teritoriul rus ocupat de trupele Kievului.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.