Fostul preşedinte brazilian Lula a sosit la închisoare după ce s-a predat

61952109
Getty

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a sosit sâmbătă seara la închisoarea din Curitiba , unde va începe să ispăşească mai mult de 12 ani de închisoare pentru corupţie.

Simbolul stângii braziliene şi favorit la alegerile prezidenţiale din octombrie, Lula a sosit la închisoare la bordul unui elicopter după ce s-a predat poliţiei la Sao Paolo. Între Sao Paulo şi Curitiba el a călătorit cu un avion, relatează Agerpres.

La faţa locului, câteva sute de manifestanţi anti-Lula îmbrăcaţi în galben şi verde, culorile naţionale, îl aşteptau în faţa închisorii. Ei au tras focuri de artificii şi băteau în caserole pentru a sărbători acest moment. Unii au strigat: "Trăiască Republica Curitiba! Trăiască Sergio Moro!", referire la judecătorul care a ordonat închisoarea lui Lula.

Luiz Inacio Lula da Silva şi avocaţii săi au negociat vineri cu autorităţile condiţiile arestării acestui fost lustruitor de pantofi aproape analfabet care a ajuns în vârful statului, scrie AFP.

Într-un lung discurs în faţa sediului sindicatului metalurgiştilor înainte de a se preda, Lula s-a prezentat drept victimă a unei acţiuni a elitelor, destinată să-l împiedice să participe în cursa prezidenţială pentru a obţine un al treilea mandat. "Obsesia lor este să aibă o fotografie cu Lula deţinut", a subliniat fostul şef de stat, care face obiectul altor şase proceduri, în principal pentru corupţie.

Joi seară, judecătorul anticorupţie Sergio Moro, în post la Curitiba, a luat prin surprindere pe toată lumea odată cu emiterea unui mandat, aşteptat de opinia publică abia săptămâna viitoare, ordonându-i acestuia să se prezinte la poliţie până cel mai târziu vineri după-amiază, pentru a începe executarea pedepsei de 12 ani de închisoare şi o lună pentru corupţie.

Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 72 de ani, este acuzat că ar fi primit un apartament de lux la malul mării din partea unei companii de construcţii în schimbul unor favoruri în obţinerea de contracte publice.

Fostul preşedinte din perioada 2003-2010 respinge toate învinuirile aduse, pe care le pune pe seama unui complot ce urmăreşte să-l împiedice să candideze la alegerile prezidenţiale din octombrie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61952107
Încasări de milioane de dolari la licitația lui Russell Crowe pentru a plăti divorțul

Actorul Russell Crowe a scos la licitație bunurile colecționate în timpul căsniciei. Cu suma încasată urmează să fie acoperite cheltuielile necesare separării actorului de fosta sa soţie, Danielle Spencer.

61952106
Der Spiegel: Datoria publică a Germaniei scade mai rapid decât se estima

Datoria publică a Germaniei înregistrează un declin mai rapid decât se estima, datorită majorării veniturilor din taxe, şi ar trebui să scadă sub plafonul de 60% din PIB cerut de Uniunea Europeană în 2019, cu un an mai devreme decât era prevăzut.

61952090
Cine sunt victimele atacului din Munster, soldat cu 2 morți și 20 de răniți, dintre care 6 în stare gravă

O femeie de 51 de ani, din orașul Lüneburg și un bărbat de 65 de ani, din Borken, se numără printre victimele atacului de sâmbătă din Munster când o furgonetă a intrat într-un grup de oameni strânşi pe o terasă dintr-un local central.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.