Fost comandant NATO, despre planul lui Trump pentru Groenlanda: „Nu este o idee nebunească. E o mină de aur pentru SUA”

62498035
Getty

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a stârnit un val de critici la adresa sa, după ce a anunțat că vrea să cumpere Groenlanda, insula arctică autonomă care aparține de Danemarca. Un fost șef NATO spune că „nu este o idee nebunească”.

Donald Trump a șocat după afirmațiile sale făcute recent în privința Groenlandei, despre care a spus că vrea să o cumpere și chiar să intervină „cu forța” dacă este nevoie.

Cu toate acestea, James Stavridis, fost comandant suprem al NATO în Europa (2009-2013), a declarat că nu crede că afirmațiile președintelui ales Trump despre Groenlanda nu sunt „nebunești”.

„Nu este o idee nebunească. Am putea face o mulțime de lucruri în ceea ce privește afacerile, investițiile, să-i eliminăm pe ruși, să-i eliminăm pe chinezi și să lucrăm foarte strâns cu Groenlanda”, a declarat Stavridis, într-un interviu, potrivit The Hill.

Stavridis a spus că Trump crede că Groenlanda este o „mină de aur strategică pentru Statele Unite”, exprimându-și sprijinul pentru ideea președintelui ales al Statelor Unite.

„Se află chiar în vârful Atlanticului de Nord. Protejează apropierile de propria noastră țară. Este foarte importantă din punct de vedere geografic. Este plină de minerale strategice, pământuri rare, probabil mult aur. Are o mulțime de resurse naturale”, a adăugat fostul amiral.

„Nu trebuie ca Groenlanda să devină al 51-lea stat american, dar cu siguranță poate fi un obiectiv economic pentru noi. Cred că așa se va întâmpla. Primul ministru al Groenlandei a spus: 'Nu suntem de vânzare. Dar suntem deschiși pentru afaceri'. Cred că ar trebui să îl credem pe cuvânt”, a adăugat Stavridis.

Trump și-a exprimat săptămâna trecută ambiția ca SUA să cumpere Groenlanda, cea mai mare insulă din lume.

Premierul groenlandez Múte Egede a declarat vineri că „Groenlanda este pentru poporul groenlandez. Nu vrem să fim danezi, nu vrem să fim americani. Vrem să fim groenlandezi”.

Egede a mai spus că este „pregătit” să discute cu Trump.

Majoritatea respondenților din Groenlanda susțin aderarea la SUA

Un nou sondaj a arătat că majoritatea respondenților din Groenlanda susțin aderarea la Statele Unite.

Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling și publicat duminică, 57,3 la sută dintre respondenți sunt de acord ca Groenlanda să devină parte a SUA. Doar 37,4 la sută dezaprobă potențiala achiziție, iar 5,3 la sută sunt indeciși cu privire la această mișcare.

Președintele ales Trump a lansat în ultimele zile ideea achiziționării Groenlandei, un teritoriu danez. El a declarat că deținerea Groenlandei este o „necesitate absolută”.

Deși sondajul a cuprins doar 416 persoane din Groenlanda și este primul de acest fel, acesta semnalează sprijinul pentru planurile internaționale mai ample ale lui Trump.

Conform clasamentului sondajelor FiveThrityEight, Patriot Polling primește doar o stea din trei.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62491907
Rusia susține că Ucraina a încercat să atace conducta TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge în Turcia și Europa

Rusia a anunțat luni că a doborât nouă drone ucrainene care au încercat să atace o parte din infrastructura gazoductului TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge în Turcia și Europa.

62505362
Franţa vrea să izoleze ”100 cei mai puternici traficanţi de droguri” într-o închisoare de maximă securitate

Franţa a decis să-i izoleze într-o "închisoare de maximă securitate" pe cei "o sută cei mai puternici traficanţi de droguri" care îşi continuă activitatea criminală din celula lor, a anunţat ministrul francez al justiţiei.

62511663
Orașul care construiește „pe silențios”. Cum reușesc șantierele din Oslo să nu-și deranjeze vecinii

Lucrările de construcții sunt de regulă o sursă majoră de poluare nu numai a aerului, ci și de poluare fonică, însă lucrurile stau diferit în Oslo, unde utilajele convenționale sunt înlocuite de mașinării electrice silențioase.  

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.