Atac armat la un liceu din Florida: Un tânăr a ucis 17 persoane. VIDEO

61940800

Un tânăr a ucis cel puţin 17 persoane, miercuri, într-un liceu din sud-estul Floridei, potrivit mai multor media americane, în cel de-al 18-lea atac armat comis de la începutul anului într-o instituţie de învăţâmânt din Statele Unite, transmite AFP.

UPDATE 1:45 Șeriful Scott Israel a anunțat că 17 persoane au fost ucise. 12 victime au murit la școală, 2 în afara ei și o persoană pe stradă, lângă școală. Alte două au murit la spital, conform acestuia.

Atacul armat a avut loc cu puţin timp înainte de încheierea cursurilor, la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, al cărui director, Robert Runcie, a anunţat la sfârşitul după-amiezii că s-au înregistrat "numeroşi morţi".

Atacatorul a fost identificat ca fiind Nikolaus Cruz, în vârstă de 19 ani, informează BBC. El este un fost elev al liceului.

"Nu am primit niciun avertisment, nicio indicaţie", a continuat directorul Robert Runcie. "Va fi efectuată o anchetă amănunţită. În astfel de situaţii, s-ar putea să fi fost semnale (...) Din câte cunoaştem, nu a fost proferată nicio ameninţare", a precizat el.

Mai devreme, pompierii, citaţi de postul local de televiziune CBS Miami, anunţaseră între 20 şi 50 de răniţi.

Canalul BCS Miami a difuzat imagini cu un individ legat cu mâinile la spate, cu părul scurt şi purtând un tricou roşu, între poliţişti.

O persoană a fost evacuată pe o targă şi urcată într-o ambulanţă, potrivit imaginilor difuzate din elicopter la postul de televiziune NBC6.

"A sunat o alarmă de incendiu şi toţi am crezut că este un exerciţiu, pentru că am mai avut o falsă alarmă de incendiu, şi atunci nu am luat-o în serios, după care imediat s-au auzit focuri de armă în cealaltă parte a şcolii", a declarat un elev la postul local WSVN 7 News. Povestind cum a reuşit să scape, el a explicat: "am fugit pe o potecă din spate, în şir indian, în natură".

atac florida

Imagini difuzate la televiziunile locale au arătat mai multe zeci de persoane ieşind din liceu cu mâinile în aer sau încrucişate la ceafă.

Ambulanţe, maşini de pompieri, numeroase maşini de poliţie adunate, precum şi mai multe vehicule blindate ale unui grup de intervenţie au fost parcate în apropierea liceului. Mai mulţi elevi au fost evacuaţi cu elicopterul.

În 2014, liceul a avut înscrişi aproape 3.000 de elevi, mai scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Pasageri traumatizați de țipetele unui copil de 3 ani pe durata unui zbor de 8 ore. ”Chemați un exorcist”

O cursă de 8 ore însoțită de țipăturile neîncetate ale unui copil de 3 ani, de asta au avut parte pasagerii unei curse Lufthansa din Germania spre New York.

Bucată de meteorit găsită de un cuplu, scoasă la vânzare. Suma neașteptată care va fi încasată

Un cuplu din Michigan, SUA, va încasa o sumă importantă, după ce a scos la licitație o bucată din meteoritul care a căzut în sudul statului, în urmă cu o lună.

Ipoteză bulversantă în cazul româncei care a dispărut în Italia. Mărturia făcută unei prietene în ziua dispariției

O nouă ipoteză este vehiculată în cazul unei românce - mamă a doi copii - dată dispărută în Italia de către familie, în urmă cu trei săptămâni. Ultimele informații sugerează că femeia, Crina Vasilovici, a plecat de acasă de bunăvoie.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.