Fifor anunță că secretarul american al Apărării, James Mattis, va veni în România

61928842
Getty

Secretarul american al Apărării, James Mattis, va efectua o vizită oficială în România, în ianuarie sau februarie 2018, a anunțat ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Mihai Fifor a afirmat, la Antena 3, că a insistat ca secretarul Apărării al SUA, James Mattis, să facă o vizită oficială în România, însă în septembrie a mers el în SUA, informează News.ro.

„La finalul întâlnirii de la Washington, secretarul Mattis a promis clar, ianuarie, cel mai târziu februarie, va fi în vizită oficială în România", a spus Fifor.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit miercuri, la Pentagon, cu secretarul Apărării al SUA, James Mattis, oficialul român arătând că Guvernul României acordă o importanţă deosebită consolidării legăturii transatlantice şi că, în contextul BREXIT, România nu crede în crearea unei Europe a Apărării fără o puternică relaţie transatlantică. De asemenea, Fifor a spus că România este un aliat stabil şi credibil, care îşi îndeplineşte toate angajamentele şi responsabilităţile care decurg din calitatea de stat membru al NATO.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), discuţiile au vizat teme prioritare ale cooperării în domeniul apărării dintre România şi SUA, cu accent pe evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi din Balcanii de Vest, implementarea deciziilor Summit-ului NATO din luna iulie, participarea la lupta împotriva terorismului, cooperarea bilaterală şi prezenţa forţelor SUA pe teritoriul României, precum şi aspecte legate de cooperarea în domeniul industriei de apărare şi programelor majore de înzestrare derulate cu partenerul american.

„În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat ritmul dinamic de derulare al Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea ţării noastre şi a regiunii din care România face parte. În context, a fost apreciată maturitatea cooperării României cu Partenerul strategic, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Alianţei. În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul NATO, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii asupra rolului important pe care România este pregătită să şi-l asume pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice şi în regiunea Mării Negre. Cu acest prilej, ministrul român al Apărării a reiterat că ţara noastră este un aliat stabil şi credibil, care îşi îndeplineşte toate angajamentele şi responsabilităţile care decurg din calitatea de stat membru al NATO. În acest context, James Mattis a subliniat rolul important al României în regiunea Mării Negre", arată MApN.

De asemenea, ministrul Fifor a subliniat că România este unul din puţinele state aliate care respectă principiul de împărţire echitabilă a responsabilităţilor în cadrul NATO şi care îndeplineşte toate cele trei condiţionalităţi 3C: cash - prin bugetul alocat apărării conform angajamentelor, capabilităţi şi contribuţii. În primul rând, alocarea a două procente din PIB pentru apărare, pentru al doilea an consecutiv, în 2018, reprezintă un obiectiv naţional major. În al doilea rând, dezvoltarea de capabilităţi necesare contracarării ameninţărilor la adresa securităţii aliate este realizată prin strategia ambitioasă de achiziţii şi programe de înzestrare a Armatei României. Şi, în al treilea rând, soliditatea angajamentelor naţionale este confirmată de contribuţiile substanţiale ale României la eforturile internaţionale de proiectare a securităţii si stabilităţii, printre care cele mai importante sunt participările cu militari în teatrele de operaţii, în cadrul misiunii NATO Resolute Support din Afganistan şi a celei derulate în Irak, lansată recent la Summit-ul aliat de la Bruxelles din iulie, precum şi contribuţia României la Coaliţia anti-ISIL, în vederea luptei împotriva terorismului, a arătat Fifor.

„Având în vedere faptul că Romania va deţine, în curând, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2019, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a subliniat că Guvernul României acordă o importanţă deosebită consolidării legăturii transatlantice: “Noi considerăm că nu se poate discuta de o apărare europeană fără relaţia transatlantică. Mai mult, în contextul BREXIT, România nu crede în crearea unei Europe a Apărării fără o puternică relaţie transatlantică”, a precizat ministrul Fifor", adaugă sursa citată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
Citește și...
Alegeri în Ungaria. Ce arată ultimul mare sondaj, publicat cu o zi înainte de scrutin

Partidul premierului ungar Viktor Orbán este pe locul doi într-un nou sondaj electoral parlamentar realizat de AtlasIntel, o firmă cu un istoric de predicții ale alegerilor majore cu o precizie remarcabilă, scrie Newsweek.

SUA deschid Strâmtoarea Ormuz. Două nave militare au început operațiunile de deminare

Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operaţiune de "stabilire a condiţiilor" pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunţat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).

Atac sângeros la metroul din New York. Un individ înarmat cu o macetă, împușcat mortal după ce a înjunghiat trei persoane

Poliția din New York a împușcat mortal sâmbătă un bărbat care a înjunghiat cel puțin trei persoane în stația de metrou Grand Central Station.

Recomandări
Discuțiile SUA-Iran continuă după două runde la Islamabad. Strâmtoarea Ormuz rămâne un obstacol în calea unui acord

Negocierile între SUA și Iran de la Islamabad, primele față în față, de la izbucnirea revoluției islamice, din 1979, ar putea continua până târziu în noapte și chiar să se prelungească și duminică, a declarat o sursă pakistaneză pentru CNN.

Românii au umplut stațiunile din Bulgaria, de Paște. „În România nu găsești așa ceva”

Peste 25.000 de români au bătut drumul până în Bulgaria pentru mirosul de mare și mesele pline. Spun că acolo găsesc prețuri și servicii mai bune decât în țară.

Poveștile călugărilor de la Mănăstirea Sihla. „Acolo îl simţi pe Dumnezeu. Nu afară”

Învierea Domnului este temelia credinței creștine, iar Paștele cea mai importantă dintre sărbătorile de peste an. ProTV transmite în această seară slujba de înviere de la Mănăstirea Antim.